Filme ce merită văzute (XV)

luni, noiembrie 28, 2022 19:32
Posted in category Educatie

Mel Gibson in Braveheart – Inimă neînfricatăBraveheart – Inimă neînfricată (1995); regia: Mel Gibson; cu: Mel Gibson, Sophie Marceau, Brian Cox, Brendan Gleeson, Catherine McCormack etc.

Note. Cinemagia.ro: 9,0 (2.171 voturi); IMDB: 8,4 (1.035.794 voturi).

Un film cu 5 premii Oscar (în 1996): pentru cel mai bun film, pentru cel mai bun regizor, Mel Gibson, pentru cea mai bună imagine, pentru cel mai bun machiaj, pentru cele mai bune efecte sonore.

Mai are şi alte 5 nominalizări la premiile Oscar (cele mai importante din cinematografie): pentru cel mai bun scenariu original, pentru cel mai bun montaj, pentru cele mai bune costume, pentru cel mai bun sunet, pentru cea mai bună coloană sonoră (dramă).

La toate acestea se adaugă un premiu şi 3 nominalizări Globul de Aur, plus 3 nominalizări BAFTA.

Este un film cu multe scene sângeroase, pe care le vezi fără probleme numai dacă ai stomacul tare. În general, Mel Gibson este adeptul scenelor (în filmele istorice) care redau fidel cruzimea acelor vremuri.

Are replici şi dialoguri memorabile. Înaintea unei bătălii, dintre scoţieni şi englezi, William Wallace (Mel Gibson), eroul filmului, spune (citat aproximativ): „Când, peste ani sau zeci de ani, veţi fi pe patul de moarte ştiind că mai aveţi puţine clipe de trăit, v-aţi dori să daţi toţi anii din viaţa voastră pentru a fi aici şi acum, în acest moment unic pentru voi şi cei dragi vouă.”

Un film despre curaj, despre onoare, despre ticăloşia unora versus măreţia altora, despre iubirea pierdută, dar metamorfozată în ură faţă de criminali şi în puterea de a răzbate dincolo de limitele posibilului.

Se spune că în viaţă cel mai greu renunţi la lanţurile care ţin legat curajul de frica de a pierde pe cei dragi. Ei bine, în acest film, eroul pierde tot ce are mai drag, dar renaşte prin curaj, având, aşa cum spune şi titlul filmului, inima neînfricată.

177 de minute veţi asista la un film mare, la o poveste închegată şi codimentată cu de toate, la evoluţia pe ecran a unui mare actor (aici şi regizor), Mel Gibson.

Puteţi vedea filmul aici.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu