A șaptea dimensiune

Turnatorii au fost bine ancorați în meandrele concretului, cum ar spune tătucul lor, Ilici Iliescu. Nu aș aminti de ei și de crimele lor dacă ar fi avut minima decență ca, după 1989, să se retragă din viața publică, cerându-și iertare celor nenorociți de acești ticăloși. Dar nu a fost deloc așa. De la dementul Vadim Tudor, prezent la toate emisiunile securistului Dan Voiculescu (doar la Meteo nu a fost invitat), doar securist la securist nu-și scoate ochii, și până la Sorin Roșca Stănescu, turnătorul la Securitate care era simbolul ziaristului anticomunist în anii ’90 (ha, ha, ha), toate aceste lepre au făcut din spațiul public românesc un loc al rahatului roșu urât mirositor. Mai jos este un material, preluat din Academia Cațavencu, despre un alt turnător la Securitate care invada TVR-ul prin anii ’90. Merită citit pentru a înțelege cum erau plătiți turnătorii și de ce moralitatea de azi este de căcat, fiind moștenită de la cei care, în schimbul unor arginți, își vindeau părinții, copii, vecinii etc. Moralitatea României în care securiștii și turnătorii sunt persoane publice este mai jos decât a celei mai sărace țări din Africa. Nu poți avea moralitate publică într-o țară unde Vadim Tudor terorizează un executor judecătoresc și nu i se clintește un fir de păr. Se poate impune legea într-o asemenea țară? Nuuuuuuuuuuuuu.

Cornel Todea, turnătorul literar și artistic

“Ca om am încercat să fac tot binele care mi-a stat în putere. Ca artist am încercat să mă salvez.” Sună frumos citatul, nu? Ar putea fi un fel de ars poetica dacă ar veni de la un artist care chiar s-a străduit să facă bine. Când vine, însă, de la regizorul Cornel Todea, (într-un interviu de Iulia Popovici, publicat de LiterNet) citatul nu e decât o imensă minciună. Una aproape la fel de mare ca dosarul lui de colaborator zelos al Securității, dosar primit, în rezumat, la redacție, de la CNSAS, în urma unei cereri oficiale.

Informator la 14 ani, arestat la 16 ani

Cornel Todea a fost recrutat la vârsta de 14 ani, pe când era elev la liceul “Caragiale” din București, ca urmare a descoperirii unui “manifest cu conținut necorespunzător” scris, după propria declarație, pentru că organizatorul UTM (viitorul UTC) al clasei nu voia să-l primească în rândurile organizației. I se dă numele de cod “Cucu”, nume sub care va cânta multă vreme și multă lume. Doi ani mai târziu, în urma unei turnătorii proprii, Todea este arestat împreună cu alți elevi, membri ai organizației “Pătratul Roșu”, printre care Marioara Cantacuzino (viitoarea scriitoare Oana Orlea). Culmea nesincronizării face ca turnătorul să fie și el arestat, alături de turnați, fiind eliberat după două luni, în același timp cu ceilalți membri ai grupului, dintr-o eroare a Biroului 1. Dar asta nu l-a făcut pe Cornel Todea să se supere pe Securitate, ba, mai mult, l-a îndârjit. Primele rezultate bănești se arată în 18 decembrie 1954, când este recompensat de către lt. Jigmond cu suma de 100 de lei pentru informațiile furnizate. Sunt primii arginți dintr-o serie mult mai lungă și mai fructuoasă.

Un element “atașabil”

Calitățile lui “Cucu” nu au trecut neobservate și chiar au fost consemnate în diverse documente ale Securității: “Este un element inteligent, capabil pentru orice muncă de care se achită în mod conștiincios. Nu se dă bătut în fața greutăților și este foarte atașabil”, “Față de organele noastre a dovedit sinceritate și atașament, fiind punctual la întâlnirile fixate și aducând material informativ de bună calitate”, “Nu s-a deconspirat niciodată”, “A dat o serie de materiale asupra câtorva studenți din facultate, care au fost exploatate în cadrul problemei și prin buletin”, “Este un element inteligent, sincer, cu bunăvoință de a lucra cu organele noastre și este simpatizat de colegi”, “Este curajos și îi place munca aceasta, lucrând din pasiune”, “Având în vedere cele de mai sus, propun: informatorul calificat “Cucu” să fie trecut în categoria agenților”. Propunerea a fost acceptată și contrasemnată de căpitanul E. Niculescu Mizil și de generalul-maior A. Stancu, șeful Securității București.

Infiltratio in integrum

Intrat la Institutul de Teatru, “Cucu” și-a turnat colegii, unora dintre ei fiindu-le întocmit dosar, alții fiind trimiși în Justiție sub diverse învinuiri. “În perioada evenimentelor din R.P. Ungară (1956) a adus o contribuție prețioasă la cunoașterea situației din institut, semnalând intenția unor studenți de a face miting în Piața Universității. De asemenea, a mai semnalat și alte aspecte importante din activitatea colegilor săi. După absolvirea institutului, în urma intervenției noastre, agentul a fost numit asistent la catedra de actorie unde este și în prezent”, scria, în 1960, locotenentul Dumitru Virgil. E de reținut că Securitatea putea impune chiar numirea unor asistenți, deși, în general, astfel de locuri se ocupă prin concurs. Se poate spune că agentul “Cucu” a fost infiltrat cu mult succes. Și, ca urmare, s-a simțit dator să răsplătească “organele” cu niște turnătorii de calibru. Așa că “a fost dirijat pe lângă profesorii A.P.M. (A. Popa Marțian), Ș.I. (Ion Șahighian) și asistentul G.L. (Lucian Giurchescu) cunoscuți de noi ca elemente dușmănoase. Deși mult mai tânăr decât aceștia, agentul a reușit să le câștige, într-o oarecare măsură încrederea. Cel mai mult a reușit să se apropie de A.P.M. despre care a furnizat și unele note importante. În prezent este dirijat să cultive aceste relații și să se apropie mai mult de ei, lucru pe care agentul îl efectuează cu succes”. “În urma materialelor furnizate de agentul “Cucu” s-a deschis acțiune informativă numitului M.M. (Mircea Mancaș), profesor la Inst. de Teatru. Tot prin materialele furnizate de el s-a stabilit activitatea unui element urmărit în acțiune de către Serviciul 7.”

Preocupări externe și note interne

În 1968 se întrerupe colaborarea cu agentul “Cucu” pentru că s-a dovedit, până la urmă, neserios, lipsea de la întâlnirile conspirative și nu mai punea aceeași pasiune în muncă. În 1971, Cornel Todea pleacă la Paris, unde întâlnește o bună parte din imigrația culturală românească. Îi va da în gât, pe îndelete, la întoarcere, într-o notă semnată cu numele lui. Printre alții, vorbește despre Paul Barbăneagră (turnat de “Cucu” de pe când era încă în țară că vrea să fugă cu o barcă), Andrei Doicescu, Oni Oroveanu, Pia Oroveanu, Adriana Niculescu, Boris Ciobanu, Andrei Șerban și mulți alții, ale căror inițiale sau nume au fost secretizate ulterior în dosar. Informațiile s-au dovedit foarte utile, după cum arată aprecierile ofițerilor de Securitate menționați în dosar. Maiorul Dumitru Virgil se întâlnește cu Todea, care s-a plâns că nu mai primește pașaport pentru a pleca în străinătate. Ofițerul notează în raport: “Referitor la aspectul colaborării cu organele noastre, Todea Cornel ne-a spus că el nu s-a schimbat și oricând este gata să ne ajute cu problemele pe care i le vom solicita”. Securitatea nu a așteptat invitații speciale, astfel că, la câteva săptămâni, i s-a cerut o “listă cu legăturile sale în domeniul scriitorilor, oamenilor de artă și cultură sau din Radioteleviziune cu care intră în contact, atât din București cât și din țară”. I s-a mai specificat ca “un capitol separat al acestei liste să îl constituie persoanele cunoscute de el în străinătate și cu care avea posibilități de a intra în contact atunci când vor veni în țară sau în cazul unor eventuale deplasări ale sale în străinătate”. De data aceasta Cornel Todea nu mai este numit informator sau agent, ci “sursa T.C.”. Dar munca lui va fi, în continuare, aceeași, de a turna tot ce mișcă în jurul lui.

Alt nume de cod, aceleași turnătorii

După ce a semnat o serie de turnătorii cu inițialele de sursă, Cornel Todea este chemat la ordine și-și ia, din nou, numele conspirativ “Cornescu”, sub care semnează notele din 1979 până la Revoluție. Cât a fost angajat la Televiziune, Cornel Todea a informat, conștiincios, despre tot ce se discuta, despre nemulțumiri, fără să-și aleagă victimele. I-a turnat pe colegii Octavian Sava, Ovidiu Dumitru, Tudor Vornicu, Manase Radnev, Dan Necșulea. Nu e destul că l-a turnat pe Dan Popovici, regizor de montaj, dar a ajuns și la soția lui, de pe atunci, cântăreața Mirabela Dauer. Iar Securitatea l-a răsplătit cum se cuvenea: deplasări în străinătate, bani buni din regizarea spectacolelor omagiale de pe stadioane, poziția de director al Teatrului “Ion Creangă”. Căci ne e de ici, de colea să vrei să faci “tot binele din lume”. Din lumea neagră a delațiunii.

Citeste si articolele:

• Securistul Dan Voiculescu a pus haite de postaci să-i facă propagandă pe Internet
• Nu votați „Securitatea”
• Turnătorul la Securitate de la revista (i)morală ‘Cațavencii’
• Republică, măreaţă şatră (II)
• Cum arată, beat şi descheiat la prohab, viitorul preşedinte al României