A șaptea dimensiune

Corneliu Vadim Tudor (fost pupincurist al Elenei Ceauşescu, apărătorul Securităţii şi al securiştilor criminali, după 1989, atunci când a ajuns parlamentar, în România, cică democratică şi liberă de comunism), articol scris înainte de decembrie 1989, adică în dictatura comunistă: „Geniala sistematizare a Bucureştiului duce la apariţia unor cartiere muncitoreşti minunate

Sistematizarea oraşului şi construcţia Centrului Civic al său vor continua pentru că aceasta reprezintă însăşi voinţa celor peste două milioane de locuitori ai Bucureştilor, pentru că progresul implacabil al unei ţări nu aşteaptă aprobarea cuiva din afară. Ceea ce supără însă în mod vizibil la unii publicişti străini, certaţi cu etica profesională, este vizibila rea credinţă, calomnia cu orice preţ, necunoaşterea realităţii româneşti.

În mod cel puţin straniu numeroase critici sunt formulate de ziarişti francezi, prin urmare dintr-o ţară care a cunoscut şi cunoaşte încă, la rîndul ei, sistematizări şi primeniri urbanistice. Sub titlul „Noile şantiere ale oraşului Bucureşti”, corespondentul agenţiei France Presse, Didier Fauqueaux, afirmă o serie de enormităţi care provoacă nu numai rîsul, ci şi revolta şi dezaprobarea noastră, a tuturor.

Domnia-sa deplânge bunăoară demolarea spitalului Brîncovenesc, care ar fi fost „monument istoric”. Adevărul este că în nici un catalog specializat, emis de forurile competente româneşti, acest spital nu a fost considerat „monument istoric”, pentru simplul motiv că era dată relativ recentă şi nu prezenta caracteristii apte de a-l propulsa în evidenţa bunrilor de patrimoniu. În afara unui colţ de clădire care data din 1836, restul era o seamă de corpuri funcţionale din 1905, cu uzina termică de rigoare, cu spălătorii şi crematorii de gunoaie etc.

Nu ştim cum s-ar fi încadrat acest spital în peisajul modernei Pieţe a Unirii care este în curs de amenajare şi care va avea 112.000 m.p. Problema spitalelor este de mult rezolvată în România, numai în Bucureşti existând peste 50 de mari unităţi sanitare. În curând, de altfel, va începe construcţia unui mare spital în cartierul Drumul Taberei. Noi înţelegem că Didier Fauqueaux îşi desfăşoară activitatea la Viena, dar o elementară probitate profesională îi cerea ca, în măsura în care nu cunoaşte realităţile româneşti (şi nu le cunoaşte), să se documenteze în prealabil.

Domnia-sa poate scrie netulburat următoarele aberaţii: „Astfel, cartierul Rahova, compus din căsuţe cu grădini, calificat drept „rău famat” de municipalitate, a fost, la rîndul său, demolat”. Bine că s-a găsit un publicist care să deplângă în limba lui Voltaire demolarea acestui cartier pe care, în Bucureşti, nu-l regretă nimeni.

Întîmplarea face ca semnatarul rîndurilor de faţă să se fi născut şi să fi trăit mulţi ani de viaţă în cartierul cu pricina şi să cunoască, în orice caz mai bine decât corespondentul agenţiei France Presse, ce însemnau „căsuţele cu grădini” ale Rahovei. Numit vreme de sute de ani Podul Calicilor, adică al oamenilor săraci, cartierul nu era nici mai mult nici mai puţin rău famat decît celelalte mahalale ale oraşului. Era, pus şi simplu, o aglomerare sordidă de cocioabe şi prăvălii meschine, cu străzi atât de rău pavate încît pe vreme ploioasă devenea o mare aventură parcurgerea zonei.

Ce ne facem însă cu confortul şi situaţia locativă a Parisului, pe care ziariştii împricinaţi o trec sub tăcere?! Aşa după cum arată chiar publicaţiile occidentale, pe baza observaţiei directe şi a statisticilor de necontestat, acolo unde se sfîrşeşte zîmbetul Oraşului-Lumină începe un Paris al mizeriei, al sărăciei, al insalubrităţii. Într-un articol publicat recent de „Le Nouvel Observateur” se arată că peste 600.000 de locuitori ai Parisului, îndeosebi emigranţi din ţările maghrebiene, trăiesc în condiţii extrem de grele, iar 80.000 de familii sînt nevoite să locuiască în aşa-numitele „hoteluri pentru săraci”.

Potrivit publicaţiei „Les Echos”, peste 40 la sută din locuinţele Parisului sînt lipsite de cel puţin 3 elemente: bucătărie, apă curentă sau baie (tupeul pupincuristului Elenei Ceauşescu, al apărătorilor criminalilor din Securitate, era incredibil în anii ’80; să scrii despre „mizeria” Parisului în condiţiile în care în România comunistă oamenii stăteau în întuneric, în frig, cu alimente raţionalizate, cu cozi imense la alimente de bază, laptele, de exemplu, mi se pare strigător la cer – nota mea). La periferiile Parisului, confortul este şi mai redus.

Conform recensămîntului din 1975, circa 450.000 de locuinţe (41 la sută) din Capitala Franţei sînt suprapopulate. Aceeaşi publicaţie afirmă că din cele 3.000.000 de locuinţe existente în regiunea Ile-de-France, aproximativ o treime dispun de confortul minim. Recensămîntul a constat că aproape 25 la sută din locuinţele acestei regiuni nu sînt prevăzute cu nici un fel de instalaţii sanitare (da’ erau în România comunistă, în 1975, hăăăă, hăăăă, hăăăăă – nota mea).

O altă publicaţie informează că circa 1.000.000 de apartamente din paris nu dispun de instalaţie de apă şi de încălzire (da’ aveau aşa ceva bucureştenii anului 1975, hăăăă, hăăăă, hăăăăă – nota mea), aşa numitele closete turceşti, neschimbate de sute de ani, fiind predominante. Sînte acestea posibile subiecte pentru ziariştii francezi.

(…) Un posibil subiect pentru cei patru urbanişti de ocazie ar fi existenţa a 100.000 de apartamente pariziene nelocuite din pricina scumpetei chiriilor, tristă realitate care a prilejuit ziarului „L’Humanite” să scrie: „În jungla pariziană nu există mijloc mai bun de îmbogăţire decît specula imobiliară”.

Corneliu Vadim Tudor (Luceafărul, nr. 3, 1.236, 18 ianuarie 1986, pag. 6)

Citeste si articolele:

• Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (X)
• Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (XII)
• Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (VIII)
• Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (IX)
• Mulţumită KGB-ului şi criminalului Ion Iliescu, membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR) au ajuns, după 1989, miniştri, parlamentari, chiar prim-miniştri (XI)