A șaptea dimensiune

Hopa Mironică

În decembrie 1989, Miron Mitrea era un obscur subinginer la o minusculă autobază din Grozăveşti, care se ocupa cu transportul materialelor de construcţii. În ianuarie 1990, la Autobaza Filaret a avut loc o întâlnire relativ discretă pentru a pune “pe baze noi, democratice” mişcarea sindicală a şoferilor. Ajuns acolo, subinginerul Mitrea a început să dea plin de patos din mustăcioara pe oală şi a fost remarcat. Nu fusese mahăr la UGSR (Uniunea Generală a Sindicatelor din România, organizaţie controlată de comunişti şi, evident, atent supravegheată de Securitate, înainte de decembrie 1989 – n.m.), era june şi plin de avânt. A urcat, complet ilegal, veţi vedea, treptele ierarhiei sindicale şi a ajuns mare om politic (prin anii 2000 – n.m.)

Ascensiunea ilegală

Ca în orice confederaţie sindicală, şi în Frăţia (devenită ulterior CNSLR-Frăţia) existau nişte reguli. Cineva nu putea deveni preşedinte confederal decât având la bază o federaţie care să îl susţină. Mitrea, devenit din 1990 liderul Frăţiei, era susţinut de o ipotetică Federaţie a Sindicatelor Şoferilor din România. Aceasta, însă, a fost înregistrată la tribunal abia pe 27 august 1994. Practic, vreme de 4 ani, Miron Mitrea a fost lider suprem al Frăţiei şi ulterior al CNSLR-Frăţia în detrimentul legii şi chiar la statutelor propriei lui organizaţii, nefiind propulsat de nici o federaţie cu personalitate juridică.

Dulcele meu Adi, Mironul meu iubit

Încet-încet, sindicalistului Mitrea i s-a suit la cap că e un fel de vip. A început să aibă gusturi şi pasiuni costisitoare. A aflat el că dă bine să te apuci de vânat. În timp ce trăgea cu puşca pe tarlalele patriei, Miron s-a cunoscut cu un italian pe nume Berti. Care Berti spunea că e frăţiorul unui fost căpitan-regent din San Marino. Trebuie să precizăm că minuscula republică San Marino e condusă de doi căpitani-regenţi care se rotesc din 6 în 6 luni. Berti s-a apucat să facă afaceri pe picior mare, vânzând aristocraţiei roşii româneşti arme de vânătoare performante şi muniţie bună, adusă din Occident (pe atunci România nu era membră UE şi produsele occidentale ajungea mai greu în ţărişoara noastră – n.m.). Berti şi afacerea sa funcţionau în sediul CNSLR-Frăţia din strada Anghel Saligny numărul 2. Fiindcă l-a introdus pe italian în lumea bună şi l-a lăsat să se dea în bărci prin sediul confederal, Miron a primit de la italian două maşini, un Alfa Romeo şi un Fiat Ritmo. De la vânătorile organizate de Berti s-a strâns relaţiile între Miron Mitrea şi Adrian Năstase, ultimul, la rândul lui, mare trăgător de puşcă. Berti a căpătat influenţă şi, de exemplu, şi-a aranjat o prietenă, Manuela Corugă, care a căpătat de la Guvern un apartament de protocol cu toate că mai avea şi altele în proprietate.

Estimp, la CNSLR-Frăţia, fratele Miron punea mâna pe putere complet. A fost înregistrată S.C. Sind SRL care administra averea confederaţiei, moştenitoare a uriaşului patrimoniu al UGSR. Prin intermediul societăţii Sind, începuseră deja afacerile ilegale ale unor personaje precum Daniel Marian Vanghelie, un băiat de-al lui Mitrea, ce avea să facă o frumoasă carieră de primar fără bac. În vara lui 1992, la Eforie, la hotelul “Europa” al Sind SRL, şoferii afiliaţi la federaţia lui Mitrea au ţinut congres. O parte dintre delegaţi, conştienţi că şeful “şi-o luase în cap”, au insistat să se detalieze raportul financiar şi voiau să încerce un puci. Mitrea, prevăzător, a delegat cu drept de vot până şi dactilografele şi a dat de băut din greu la “nedecişi”. Colac peste pupăză, în ziua prezentării raportului financiar, trezorierul Ştefan, cel care trebuia să-l detalieze, a fost găsit mort în cameră, se zice de inimă. În aceste condiţii, planul a eşuat. Între timp, prin similitudine cu amicul său Năstase, Mitrea locuia în patru case, cam mult pentru un fiu al clasei muncitoare. În creieraşul său încolţise ideea că ar fi bine să ajungă, din sindicalist, ăl mai mare politician. Aşa venit ideea cu … Partidul.

1992 era an electoral. Mitrea, Ciorbea şi Bogdan Hossu s-au gândit că n-ar fi rău să prindă câte un loc în Parlament. L-au recuperat de nu se ştie unde pe Claudiu Iordache (FSN-istul cu faţă umană de la Timişoara anului 1990 – n.m.) şi i-au înregistrat un partid, Convenţia Solidarităţii Sociale (CSS), care a funcţionat pe logistica şi banii CNSLR-Frăţia. După o campanie electorală costisitoare, dar ineficientă, CSS a dat-o rău în bară, căpătând doar o mână de voturi. Iordache şi-a strâns catrafusele şi a fost trimis să plimbe ursul. Ciorbea şi Bogdan Hossu, demoralizaţi, au lăsat-o o perioadă mai moale cu politichia activă. În cadavericul PSS (CSS îşi schimbase numele) mai activau numai marele Mitrea şi micuţul băiat de casă Daniel Vanghelie.

Partidul a înviat

Pe la sfârşitul lui 1993, însă, în mediile sindicale s-a spus că partidul ar fi înviat. Asta fiindcă Miron Mitrea şi camarila sa începuseră să negocieze la ceas de seară cu nişte social-democraţi, întâmplător botezaţi PDSR (= PSD, adică ciuma roşie – n.m.). La sediul “Radio 21” jucau un fel de ping-pong sindicalo-politic Mitrea şi gaşca sa pe de o parte, iar pe de alta cine alţii decât prietenul Adi Năstase şi oamenii lui din partid. Unul dintre principalii negociatori ai PDSR era subprefectul de Bucureşti Eugen Pleşca, ajuns ulterior primar la sectorul 3. De atunci, între Pleşcă şi Mitrea s-a legat o prietenie caldă, tovărăşească. Se negociau funcţii de partid şi de stat, dar şi potlogării cu amănuntul. Pentru capacitarea unor lideraşi ceva mai mărunţi se licitau apartamente în Centrul Civic (ceva de genul “4 camere la fântâni îi bine?”) sau limuzine. Un negociator sindicalist şi-a amintit râzând că i-a fost oferit un merţan mov. După 7 luni de târguieli şi ţigăneli ca la halele de peşte, Mitrea şi Adi au bătut palma. În vara lui 1994, la Voineasa a avut loc un Congres Extraordinar al PSS, adică Mitrea şi apropiaţii săi au ieşit la un picnic cu soacre, neveste, veri şi amante, ca să pară mulţi. S-a numit oameni în funcţii-fantomă în PSS, care funcţionau drept trambulină pentru viitoarea ascensiune în PDSR. În cele din urmă, PSS a fuzionat prin absorbţie cu PDSR. Fuziunea a fost dublu profitabilă. PDSR s-a ales cu reţeaua deloc neglijabilă de sedii şi cu baza materială a PSS, moştenită de la UGSR-ul comunist, iar Mitrea a ajuns pe rând vicepreşedinte, secretar general şi deputat PDSR. Locotenenţii săi au primit multe funcţii importante şi acum (august 2000 – n.m.) domină, de exemplu, organizaţia PDSR din Bucureşti.

În mod curios, în timp ce la “Radio 21” se negocia pe rupte, Mitrea mai scotea aşa, ca diversiune, ceva sindicalişti în stradă să zbiere că-l vor jos pe Văcăroiu-Săniuţă (Nicolae Văcăroiu, prim ministru al ciumei roşii, în perioada 1992 – 1996, autor dezastrului din economia românească, supranumit “Săniuţă”, după o marcă celebră de vodcă din acea perioadă – n.m.). Liderii de sindicat cărora nu le convenea ce a făcut Mitrea riscau să o păţească. Astfel, în 1994, cu puţin înainte de fuziunea PSS-PDSR, Iacob Ştefan Palade, lider al taximetriştilor şi opozant al lui Mitrea, a mâncat o bătaie soră cu moartea de la oamenii lui Mitrea chiar în sediul CNSLR-Frăţia. (“Academia Caţavencu”, nr. 456/2000)

Ce a urmat se ştie. Mitrea a ajuns ministru la un moment dat, are o avere imensă – inclusiv o vilă în Austria – iar ciuma roşie, ce a devastat România, îşi apară şi azi cu dinţii mafioţii.

Citeste si articolele:

• Lista penalilor importanti din PSD
• Victor Ciorbea, avocatul mafiei PSD-iste
• Cum au scos PeSeDistii valize pline cu bani din Romania
• Cum au făcut pesediştii, din România, raiul infractorilor
• Fostii comunisti si securisti au dat o gaura de 15 miliarde euro bugetului de stat dupa 1990