PSD-istii de ieri la fel de mafioti si comunisti ca cei de azi

duminică, mai 21, 2017 10:50

PSDOvidiu Muşetescu, cel care ne-a vândut fabricile şi uzinele altor mafioţi PSD-işti, în perioada 2001 – 2004

Născut la 10.09.1955, în Bucureşti, şi licenţiat al Facultăţii de Economia Industriei, Construcţiilor şi Transporturilor din cadrul ASE, în 1981, Ovidiu Tiberiu Muşetescu parcurge, rând pe rând, treptele ierarhiei profesionale, conjugate intim cu cele ale partidului tată. Va fi referent, activist extrabugetar UTC (Uniunea Tineretului Comunist), economist organizare-planificare-sinteză şi şef UTC (1981 – 1985), la Uzinele de suflet ale lui Nicolae Ceauşescu, 23 August. Va absolvi cursurile de zi ale Academiei “Ştefan Gheorghiu” (aici se formau viitorii comisari ai poporului de sorginte bolşevică – n.m.) după care va fi promovat şef al Biroului Comercial ARCOM, Filiala Asslut-Egipt (1986 – 1989, primăvara). Nu suntem siguri că vă mai aduceţi aminte, dar ARCOM-ul aparţinea de Întreprinderea de Comerţ Exterior, care, la rându-i, era o mare unitate militară din componenţa Direcţiei de Informaţii Externe, ai cărei directori erau în exclusivitate ofiţeri acoperiţi. După încheierea misiunii, va fi promovat şef la Biroului de selecţionare şi promovare personal a Uzinelor 23 August, ceea ce, tradus în româna antedecembristă, înseamnă şef de cadre. După victoria emanaţilor împotriva vizigoţilor, de la 22.12.1989, şi binemeritata reabilitare a Uzinelor 23 August în SC FAUR SA, Muşetescu va fi ales, în unanimitate, manager.

Apoi va organiza: contramanifestaţiile din 29.01.1990; pe cele din 18.02.1990; pe cele din 13-15 iunie 1990, când aduce schimbul de noapte de la FAUR la Guvern, după ce lansează în reţeaua de radioficare a societăţii o ploaie de zvonuri alarmiste, privind iminentul atac al legionarilor de la Universitate, împotriva instituţiilor statului; şi, în fine, pe cele din ianuarie 1991, când organizează un comandou împotriva premierului Roman, aflat în vizită de lucru la FAUR, fapt ce previgora o anume stare de spirit, intens speculata şi care va culmina cu mineriada din 26 septembrie 1991, atunci când guvernul Roman este înlăturat. După ce pune pirostriile celulei FSN-FAUR, va fi membru al Frontului (1990 – 1992) şi deputat FSN Bucureşti, ales la 20 mai 1990, în Duminica Orbului. Pregătind încă din 1991 ruptura de FSN (va fi membru fondator al Fundaţiei “Un viitor pentru România”), Muşetescu va semna toate cele trei moţiuni ale Conferinţei Extraordinare a FSN, din luna mai 1991 (Roman – FSN; Secăreş – GUVR; Iliescu – FDSN), pentru a fi sigur că-şi păstrează ciolanul. Îl urmează o vreme pe Roman, mimând fidelitatea, ca în cele din urmă să-l trădeze subit, sărind pârleazul în ograda FDSN/PDSR (predecesorii PSD-ului mafiot de azi). Va fi reales deputat PDSR, la 27 septembrie 1992, fiind numit secretar al Departamentului de politică economică înBiroul Executiv, consilier al ministrului de stat însărcinat cu strategia, coordonarea şi reforma economică, apoi membru al Comisiei de abuzuri şi petiţii şi, în fine, al Comisiei de industrie şi servicii, calitate în care va fi târât în afacerea Apartamentul, ca împricinat. Intrat într-un aparent con de umbră după 1995, va candida la alegerile locale din iunie 1996, la funcţia de primar al sectorului 3 Bucureşti. Pentru a-şi scoate din cursă contracandidatul, pe lingvistul Sorin Paliga – CDR (Convenţia Democrată Română), lansează zvonul că acesta ar fi fost securist în Întreprinderea de Comerţ Exterior. (“Academia Caţavencu”, nr. 256/1996)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu