A șaptea dimensiune

“Dom’le, zice taximetristul, să vă spun una, dar să ştiţi că io nu fac politică. Cum începe clientul să mă tragă de limbă, i-o retez scurt “aici e taxi, nu talk-show”. Bun, dar să v-o spun pe asta, că e tare.

Aud eu într-o seară, de fapt, după miezul nopţii, că se cere maşină la o stradă şi un număr care-mi suna cumva cunoscut. Era pentru o persoană importantă, veţi vedea. Deocamdată nu dau nume. Şi îmi zic să mă duc, dar după aia îmi călcam pe inimă şi făceam politică. Şi nu mă duc, deşi staţionam aproape.

Nici unul dintre colegi nu se duce. Stăteam ciopor la Aviatorilor, la ieşirea din metrou. Şi mai erau colegi şi de la alte companii, le-a dat şi lor prin staţie adresa şi numărul. “Dă-l încolo, că are şofer de la stat, noi suntem privaţi!” – zice unul şi toată lumea hăhăie.

Mai stăm vreo zece minute, vine o cursă pentru un coleg şi pleacă cu clientul. În trei minute ne dă prin staţie: “Bă, fraţilor, veniţi să vedeţi cum a ieşit să ia maşină din stradă!” Pleacă întâi un coleg şi ne dă şi el prin staţie: “E adevărat, bre, el e, dar nu vreau să-l iau!”

Câte unul, câte unul pleacă din staţie, după care se întorc şi râd. “El era (Emil Constantinescu – n.m.), şi cu doamna aia grasă (Zoe Petre – n.m.) şi cu mai unul.” Hai, îmi zic, să mă duc şi eu, să râd un pic.

Pornesc, ajung în locul cu pricina şi-i văd silueta ieşită puţin pe carosabil şi făcând semn să oprim. Mai veneau şi alte taximetre, poate tot din curiozitate, claxonând când treceau pe lângă ei. Mi s-a făcut, parcă, milă, am încetinit şi l-am văzut în oglindă cum dă să fugă. Am pornit imediat, prea era caraghios. Şi el s-a întors, învins, la doamna grasă şi la celălalt.

Am luat-o înapoi, în staţie, tot la Aviatorilor şi am râs cu colegii. Am râs, dar m-am şi întristat. Totuşi, ne-a fost preşedinte, l-am votat în 1996. Toţi de acolo l-am votat, mai puţin unul care e cu Vadim şi nu prea are discuţii cu noi.

Să conduci o ţară patru ani şi după aia să nu te ia nici un taximetrist, ba, mai mult, să te claxoneze ca pe o fată de pe centură, asta e deja trist.

Nu, nu fac politică, să mă înţelegeţi. Dar mă întreb, totuşi, cum poate să oprească corupţia un om care nu-i în stare să oprească un taxi?!”

Nu i-am răspuns, ajunsesem deja la destinaţie şi am coborât din maşină ca şi cum aş fi ieşit dintr-un talk-show. Mi-am zis: ce bine e că nu am fost preşedinte, la mine a oprit taxiul din prima! (Ioan T. Morar, “Academia Caţavencu”, nr. 610/2003)

Citeste si articolele:

• Cum l-au invins spagarii pe Emil Constantinescu de-a ajuns sa laude mafia PSD-ista
• Cum au sprijinit politicienii neocomunişti de după 1989 contrabanda cu armament a Republicii România
• Ce naşte din comunism, mafiot PeSeDist se numeşte (II)
• România de după 1989 sub tirania Securităţii comuniste
• Afacerea Motorola, un alt tun financiar al oamenilor KGB-istului criminal Ion Iliescu