Ce mai piratează românii

joi, ianuarie 5, 2012 20:13
Posted in category IT

Pirat onlineRata pirateriei în România, în anul 2010, era de 64% (vedeţi aici). Cum datele pentru 2011 sunt aşteptate mai spre primăvară, haideţi să vedem ce mai piratau românii în 2010. Iată o poveste din ‘Academia Caţavencu’, de unde se poate înţelege de ce o să mai aşteptăm mult şi bine eliminarea vizelor de intrare în SUA. La americani chiar este preţuită munca, iar hoţii (piraţii) au mari probleme.

Azi, piratăm o consolă

Piraţii sunt buni. Piraţii sunt utili. Pe marea piaţă a pirateriei, am descoperit recent că am nevoie de un pirate care să mă scoată dintr-un mare necaz. De sărbători, moşul mi-a adus, cu o întârziere de 27 de ani, o consolă de jocuri. Consola costă 10 milioane. Jocurile costă de la 500.000 de lei vechi în sus. Există jocuri de un million, de două milioane, de trei milioane. Dar după ce iei o consolă de 10, să mai dai încă pe atât ca să te joci nu-ţi mai convine, şi atunci recurgi la Internet, de unde îţi downloadezi, la greu, toate jocurile posibile, piratate, crăcuite. Dar nici patronii de la Microsoft sau Nintendo nu sunt aşa proşti. S-au gândit că jocurile pot deveni extrem de gratuite şi atunci au făcut ca pe console să se poată juca doar jocuri originale. Însă nici restul lumii nu e proastă, şi astfel au apărut bandiţii specifici, cei care iau de la bogaţi şi dau acces la cei săraci. Ei desfac consola, iau pistolul de lipit şi ciocanul, fac ceva ciudat înăuntru, înşurubează totul la loc şi consola, care până atunci spusese ‘Nu’ jocurilor neautorizate, acum şi-a schimbat părerea. Toată treaba asta se numeşte ‘modare’.

În Carrefour, de unde îmi luase Moş Crăciun consola, băieţii de la magazine nu făceau modarea. Centrul Naţional al Piratării Consolelor mi-a fost recomandat a fi însă magazinul Unirea, unde m-am şi grăbit să ajung. Aici, în magazinele din Unirea, am descoperit că, la cumpărare, ai opţiunea ‘Gata piratată de noi’. Toate magazinele din aripa Călăraşi se îndeletnicesc cu operaţia pe cord deschis a consolelor. Dacă ar şti Microsoft-ul … Situaţia, într-un fel, seamănă cu cea a copiilor pe care îi trimite România spre adopţie în Occident şi în America. Dacă ulterior au fost toţi modaţi, pentru organe? Un nene cu o faţă abătută stătea în faţa unui magazine de la etajul 3, cu un Playstation 2 în mână.
– Aveţi grijă, face.
– De ce? zic nedumerit.
– Mi-au făcut modarea, mi-au dat garanţie şi acum, după şase luni, iarăşi nu mai acceptă jocuri piratate.
– Ei, na, cum aşa?
La unul dintre magazine, băiatul care modează vine peste câteva zile. La altul, doamna patroană-vânzătoare îmi spune că ‘Ce păcat că nu am luat consola de la ea, că le aveam gata piratate şi cu tot cu garanţie. Omul care modează e plecat până undeva’. Însă: – Dacă consola e din generaţia nouă, nu ştim încă să modăm, o să apară metoda peste câteva luni. La etajul 3, un alt magazin de electronice, unde un vânzător ursuz îmi spune că băiatul care modează lipseşte deocamdată şi că alţi maeştri nu ştie. La un metro de el, alt magazin, unde vânzătoarea îmi spune că domnii maeştri ai magazinului vin la ora şase seara. Oricum, peste tot, tarifele erau între 3 şi 4 milioane.

Până la urmă, am operat-o ieftin, la un cunoscut medic de pe Internet, marele ‘DonCoolio’ pe numele lui de pirate. După un telefon şi multe insistenţe că-i urgenţă, m-am teleportat în Berceni, într-un bloc ceauşist, la uşa acestu pirat modern, unul dintre cei mai celebri. După ce îmi făcuse programare cu vreo săptămână înainte, tipul mă pofeteşte înăuntru. Se zbătea oare în lux, trăia printre locotenenţi cu picior de lemn şi prinţese capturate în luptă, ţinute pentru sex şi vândute în Caraibe când rămâneau gravide? Aiurea! Apartament în stil vechi, mobilat acum câteva zeci de ani. Parcurgem holul prin care mişunau părinţii lui şi ajungem la el în cameră. Păşind printre piese de calculator, console desfăcute şi carcase lăsate să zburde liber pe podea, remarc patul vechi, fotoliul demodat, biroul simplu şi televizorul pe ecranul căruia Mircea Badea îşi expunea, în reluare, pledoaria. Cu ajutorul câtorva instrumente culese de prin cameră, tipul se apucă de treabă şi-mi dă prilejul să-l studiez. Un rocker pe la 35 de ani, genul fost student la Politehnică. Dacă nu-l întrebam nimic, nu prea comunica. Mi-a desfăcut consola, a tăiat câteva legături de pe un cip şi a început să îmi explice. Era simplu şi, chiar dacă nu am înţeles nimic, pot să vă explic şi vouă. După înlăturarea noii siguranţe de pe chip-ul DVD ROM-ului, modarea a fost făcută ‘software’, cu ajutorul unui program rulat de PC, apoi a refăcut cu atenţie legăturile. Douăzeci de minute i-au fost necesare pentru a opera pe creier dispozitivul, apoi mi-a încasat 190 de lei, mai mult decât lua de obicei, dat fiind faptul că aparatul noua versiune de siguranţă Microsoft şi pusese sigiliul de garanţie la loc, după care mi-a făcut vânt. (Vlad Gongu, Alexandru Vărzaru)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

6 Responses to “Ce mai piratează românii”

  1. Mircea says:

    ianuarie 8th, 2012 at 15:31

    Eu cred ca rata pirateriei pentru 2011 o sa fie de cel putin 80%. Inafara de firme, care cumpara programele, restul fac rost de ele gratis. Daca scrii pe google un program, fara sa adaugi crack, serial etc… de la pagina a doua-n colo, doar crack-uri seriale si torrente gaseste despre el. Asta inseamna ca omu dupa ce a gasit programu sigur nu il cumpara, fiindca daca il cumpara pe a doua pagina apareau rezultate cu paypal :))

  2. Ce mai fac ruşii de când nu mai ucid prin Europa | A șaptea dimensiune says:

    februarie 16th, 2016 at 21:14

    […] Ce mai piratează românii […]

  3. Cum vor ‘bogaţii’ să le ia săracilor porno-ul de la gură | A șaptea dimensiune says:

    februarie 16th, 2016 at 21:31

    […] Ce mai piratează românii […]

  4. Patru browsere web mai puţin cunoscute | A șaptea dimensiune says:

    februarie 16th, 2016 at 21:56

    […] Ce mai piratează românii […]

  5. Noutăţi ale browser-ului Mozilla Firefox 10 | A șaptea dimensiune says:

    februarie 16th, 2016 at 22:57

    […] Ce mai piratează românii […]

  6. Playere care pot reda aproape orice format de fişier audio/video | A șaptea dimensiune says:

    august 14th, 2016 at 17:05

    […] Ce mai piratează românii […]

Adauga un comentariu