A șaptea dimensiune

Până să-i apară ‘Galeria cu viţă sălbatică’ nu se prea vorbea despre Constantin Ţoiu. Cărţile pe care le publicase înainte trecuseră aproape neobservate. Aş zice că spre norocul prozatorului. Romanul lui de debut, ‘Moartea în pădure’, era, chiar şi pe vremea aceea, compromiţător. Ţoiu evoca acolo, fără scrupule şi fără urmă de respect pentru adevărul istoric, lupta ‘eroică’ a comuniştilor împotriva ‘bandiţilor’ din munţi. N-a reeditat niciodată acest roman despre care mai târziu a evitat să vorbească.

În 1976, vag cunoscutul prozator scoate romanul care îl va impune şi care va fi socotit una dintre cele mai tari cărţi cu dezvăluiri despre România anilor ’50. Dacă începutul ‘Galeriei’ e senzaţional şi realmente curajos, într-un stil elaborat, impecabil, treptat romanul se acomodează, ca să zic aşa, ca şi cum Ţoiu s-ar fi speriat singur de ceea ce voia să povestească.

Un tânăr editor, Chiril Merişor, dat afară din partid în anii ’50 fiindcă a luat apărarea altui exclus, îşi pierde jurnalul zilnic plin de observaţii critice despre colegii lui, dar în nici un caz opiniile unui disident. Jurnalul ajunge la Securitate, unde Merişor va fi anchetat pe îndelete de un ofiţer cult, vorbitor şi de farnceză. Urmează un proces politic şi sinuciderea în închisoare a neînţelesului editor.

Toate relele din ‘Galeria’ lui Ţoiu au loc până la Congresul al IX-lea al PCR, moment în care se trage linie şi începem o viaţă nouă, crede autorul, care la o adică nu se sfieşte să ia cuvântul pentru a-şi lămuri cititorul din ce perspectivă scrie şi încotro bate. Ba chiar, ca să fie sigur că va fi bine înţeles de cenzură, Ţoiu nu ezită să-l introducă în roman şi pe Ceauşescu, în ipostază umană la înmormântarea lui Arghezi, mergând pe jos, cu banderola de doliu de pe mânecă fluturând în vânt şi cu, parcă, un şiret deznodat la un pantof. Adică, pentru a-l putea sinucide pe Merişor în închisoare şi pentru a cita opiniile îndrăzneţe politic ale anticarului Hary Brummer, care vorbeşte despre păcatul originar al comunismului, Ţoiu face atât de multe plecăciuni Puterii, încât, pus în balanţă cu ele, curajul său de a denunţa comunismul lui Gheorghiu-Dej aproape că nu mai contează.

De altfel, ‘Galeria’ avea să devină Biblia activiştilor de partid din timpul lui Ceauşescu. Şi dacă a avut nenumărate ediţii până în 1989, asta nu i s-a tras de la sinuciderea lui Chiril Merişor, ci de la banderola fluturătoare şi de la şiretul deznodat ale tânărului secretar general al partidului, căruia probabil că i s-a povestit episodul din cartea lui Ţoiu şi i-o fi plăcut libertatea cu care şi-a îngăduit romancierul să-l tragă de şireturi. (Cristian Teodorescu, Cartea care mă calcă pe nervi, ‘Academia Caţavencu’)

Citeste si articolele:

• De ce torţionarul Pleşiţă ‘merita’ să apară la tembeliziunile mogulilor
• Cum plagiau oamenii Securităţii
• Despre bolile societăţii româneşti
• 4 cincinale cu slugile lui Ceaşcă
• Viaţa şi moartea în Republica Securistică România sau Corneliu Coposu versus Adrian Păunescu
• Comuniştii „buni” şi „viermii” lui Băsescu