Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor

joi, aprilie 5, 2012 15:04

Comunism = NazismÎntr-un dispreţ total faţă de milioanele de victime ale dictaturii comuniste, unele tembeliziuni din România prezintă non-stop personaje ale dictaturii comuniste. Şi nu din postura de deţinuţi ai penitenciarelor, aşa cum ar fi normal, ci în ipostaza de beneficiarii ai democraţiei, în care toată lumea are păreri ce trebuie exprimate la tembelizor. De exemplu, două zile consecutiv, The Money Channel, din grupul ‘Realitatea care este’, l-a prezentat pe dinozaurul bolşevic Dinu Săraru, drept ‘personalitate la 80 de ani’. Pentru cei care nu ştiu, acest Dinu Săraru este nul ca scriitor, este un pupincurist nenorocit al bolşevicilor, este un infractor care a sustras ceva bănuţi, deloc puţini, de la firme care, ulterior şi deloc întâmplător, au falimentat. Acesta este personalitatea României? Iată ce am găsit pe blogul lui Vladimir Tismăneanu despre acest personaj.

Cariera lui Dinu Săraru (Păturică) este una tipică pentru regimul ceauşist care avea nevoie de legitimare culturală, dar fără opoziţie intelectuală, cu alte cuvinte, de exercitarea unui control nu din afara sistemului, – pentru aceasta erau personaje de talia intelectuală a Suzanei Gâdea care spunea că 20 de viori într-o orchestră este prea mult, putând fi înlocuite cu 10 care să cânte mai tare – cât mai ales din interior. Informatorii şi o serie de scriitori au exercitat rolul de câini ai dictaturii, precum Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, alţii, precum Adrian Păunescu sau Dinu Săraru, au jucat rolul de interfaţă prietenoasă între scriitori şi Partid. Ascensiunea fulminantă a lui Dinu Săraru se datorează obedienţei faţă de regim a scriitorului şi capacităţii sale de a se strecura într-o lume alunecoasă a intrigii şi delaţiunii tocmite şi benevole. Mircea Zaciu în Jurnalul său îl înregistra corect ca fiind omul lui Popescu- Dumnezeu, alături de Adrian Păunescu şi alţii. Personalitate odioasă, eminenţă cenuşie a regimului, Popescu-Dumnezeu, celebru pentru memorabila frază lătrată subordonaţilor, „Fă ce-ţi spun!Auzi? Sunt Dumnezeul tău!”, nu tolera decât oameni de aceeaşi factură, de aceeaşi compoziţie sufletească.

Cariera lui Dinu Săraru a debutat frumos, din succes în succes, astfel că între 1960 şi 1963 ocupă postul de secretar de redacţie la revista Secolul XX, şi între 1964 şi 1968 la revista Luceafărul, în 1963 era redactor la Scânteia tineretului, ziar important de propagandă comunistă şi un post cheie pentru ascensiunea pe linie de Partid, iar între 1969 şi 1977, readactor-şef adjunct, şi apoi redactor-şef al Redacţiei Culturale a TVR, o zonă în care propaganda necesita o digitaţie mai fină, dar nu mai puţin eficientă. Astfel de posturi nu erau ocupate la întâmplare, funcţia reprezenta o omologare într-o ierarhie în care se înainta controlat, un rit de trecere în care erau verificate fidelitatea faţă de Partid, eficienţa în a exercita munca de propagandă, capacitatea de a relaţiona cu superiorii, cu alte cuvinte familiarizarea cu cercurile puterii. Cert este că Dinu Săraru devine director la Teatrul Mic în 1977, funcţie pe care o păstrează până în 1989 şi din 1979 director şi la Teatrul Foarte Mic. Postul era unul strategic, teatrul alături de literatură fiind una dintre zonele cele mai permisive în ceea ce priveşte ricoşeurile ironic-critice la adresa regimului, de aceea un om de încredere ca Dinu Săraru era oportun în această funcţie. Dinu Săraru a asigurat un climat de relativ echilibru într-o perioadă când regimul devenise insuportabil însă nicidecum nu s-a transformat într-un disident încurajând spectacole care să pună în discuţie legimitatea regimului dictatorial.

Anul 1979 este anul de graţie pentru Dinu Săraru, an în care acesta devine membru supleant al CC al PCR, treapta preliminară înscrierii sale ca membru cu drepturi depline în Comitetul Central. În condiţiile răcirii relaţiilor dintre Partid, respectiv Ceauşescu, şi membrii USR din cauza măsurilor luate ca urmare a Tezelor din Iulie 1971 de restrângere a libertăţii de exprimare şi a exacerbării aparatului de cenzură, promovarea lui Dinu Săraru într-un eşalon superior, de data aceasta explicit politic, evidenţiază încrederea care i se acorda scriitorului pentru devotament şi subordonare completă. Faptul echivala cu recunoaşterea acestuia ca susţinător al regimului Ceauşescu cu privilegii care decurgeau din această fidelitate: accesul la cantina partidului, la casele de odihnă şi creaţie, la fondurile destinate remunerării generoase a cărţilor sale, la tiraje speciale şi întâlniri cu cititorii organizate de Partid etc. Pentru a înţelege „disidenţa” lui Dinu Săraru trebuie ştiut că „fronda”, niciodată la scenă deschisă, niciodată asumând un risc real, – „Da, tovarăşi, s-au făcut şi greşeli! – reprezenta un spaţiu de negociere al obedienţei, nu al libertăţii şi că regimul se baza şi pe o serie de „critici” cu toane, maliţioşi, care mai scăpau câte o vorbă în doi peri, atrăgând atenţia asupra unor evidenţe, dar care nu uitau o clipă să mulţumească Partidului pentru aerul pe care-l respiră şi pentru lumina pe care o dă soarele cu voia lui Ceauşescu. Micile libertăţi care creau platforma unei „disidenţe”, imaginea unui scriitor contorversat, certat cu autorităţile – a nu se uita, membru supleant al CC al PCR – erau decontate în discursuri apologetice de forţă. De fapt, acest joc la două capete era unul de maximizare a preţului scriitorului care-şi scotea condeiul la mezat, un joc nu odată performat de Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor sau Adrian Păunescu dependeţi de canalele puterii, afişând un devotament canin faţă de Ceauşescu şi consoarta lui. Odată inclus în protipendadă, scriitorul se bucura de o serie de certitudini, printre care aceea a unei vieţi lipsite de griji la adăpost de penuria generală care a bântuit ultimul deceniu de comunism, şansa de a-şi promova odraslele în slujbe avantajoase sau lansarea lor în politică. Ar fi delicios să vezi câţi dintre actualii politicieni tineri sau prezentatori TV au în CV-ul nedeclarat câte o funcţie majoră în UTC ca prim punct de plecare pentru o glorioasă carieră comunistă care s-a împlinit miraculos în capitalism! La adăpost, „disidentul” de tipul Dinu Săraru (Păturică) clănţănea de două ori din făcli axfisiind o muscă şi-şi primea porţia de salam nu cu soia, ci de soi, adică de Sibiu, oraşul (si judetul) al cărui prim secretar era Nicu Ceauşescu.

Cum Nicu Ceauşescu era desemnat să devină succesorul la tron al lui Nicolae Ceauşescu – într-o excelentă radiografie a comunismului în România, Stalinism pentru eternitate, Vladimir Tismăneanu l-a intitulat comunism dinastic – lupii tineri precum Dinu Săraru urmau să alcătuiască viitoarea curte a beizadelei căruia nu-i mai plăceau de acum greoii Bobu, Verdet sau Tudor Postelnicu, ci tovarăşii lui de crailâc. Dinu era în cărţi, iar Speranţa sa, titlul ultimului roman apărut în preajma revoluţiei, ţinea tocmai de ascensiunea fiului căruia urma să-i slujească cu credinţă. Trilogia Dragostea şi revoluţia vizează prin altele şi această naturală rotire de cadre, un regim mai lax, dar nicidecum o democraţie, Doamne fereşte!, ci un comunism cu faţă umană, mai vesel, cu mai multe privilegii pentru fideli sau cum a spus mai târziu Ion Iliescu, o „democraţie originală”. În articolele strânse în volum în 1987 cu titlul Adevăruri de toată ziua, Dinu Săraru preda lecţia bunului activist, ciclul său romanesc este despre activişti în mijlocul cărora trăia cu adevărat. Nu inteţionez să reiau analiza pe care am făcut-o acestor romane, cei curioşi o pot citi în cartea menţionată mai sus alături de excelentele studii ale lui Ioan Stanomir, Paul Cernat şi Ion Manolescu, însă doresc să formulez o concluzie. Romanele lui Dinu Săraru nu reprezintă decât o falsificare soporifică a imaginii acestei clase privilegiate, decisă să-şi conserve cu orice preţ privilegiile, dezinteresată de catastrofa şi mizeria oamenilor de rând. Înobilându-i fictiv pe activişti prin romanţarea până la melodramă a unor situaţii de tipul „care pe care” specifice pentru subterana comunistă, sau schiţând drame existenţialiste cu mize etic-metafizice, Dinu Săraru îşi asigura simpatia acestora şi un loc de cinste în galeria minciunilor epocale.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

11 Responses to “Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor”

  1. Realitatea TV şi limba română | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 28th, 2014 at 15:06

    […] Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor […]

  2. Mihai Beniuc, piticul felaţiei lirice în trei | A șaptea dimensiune says:

    martie 29th, 2015 at 13:01

    […] Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor […]

  3. Maşina USL-istă de propagandă | A șaptea dimensiune says:

    martie 29th, 2015 at 13:06

    […] Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor […]

  4. Pumnul, palma și memoriile lui Dumnezeu | A șaptea dimensiune says:

    martie 30th, 2015 at 17:38

    […] Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor […]

  5. Televiziunea teroriștilor arabi ne dă lecții de civilizație | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 13th, 2015 at 13:14

    […] Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor […]

  6. Frankfurter Allgemeine Zeitung: Televiziunile de ştiri din România, praștii de rahat | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 13th, 2015 at 13:19

    […] Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor […]

  7. Cu televizorul, ați tâmpit poporul | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 13th, 2015 at 13:24

    […] Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor […]

  8. DEUTSCHE WELLE: Antena 3 a atins apogeul manipulării | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 13th, 2015 at 13:24

    […] Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor […]

  9. Desculţ prin dictatura comunistă | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 26th, 2015 at 13:57

    […] Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor […]

  10. Andrei Marga, un fost nomenclaturist bolşevic | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 26th, 2015 at 16:05

    […] Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor […]

  11. Penalii de la România TV | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 22nd, 2016 at 14:40

    […] Călăii românilor în dictatura comunistă prezenţi non-stop la tembelizor […]

Adauga un comentariu