Despre lumea lui Kafka

joi, februarie 16, 2012 22:49
Posted in category Literatura

KafkaPrima mea întâlnire cu cărţile lui Franz Kafka s-a produs în anii ’80 ai secolului trecut, atunci când eram elev al Liceului Economic şi de Drept Administrativ Botoşani, cum se numea pe atunci, actualul Colegiu Economic ‘Octav Onicescu’ Botoşani. Eram boboc, în clasa a IX-a adică, şi am intrat în biblioteca liceului dornic să iau ceva cărţi pentru timpul liber, în care mai şi citeam. Privirea mi-a căzut pe un titlu interesant: ‘Procesul’ de Franz Kafka. Nu auzisem niciodată de Kafka, mai ales că în acea perioadă altele erau reperele zilei.

Am luat cartea convins de faptul că era o lectură lejeră, numai bună pentru o zi de duminică. Abia când am început s-o citesc am realizat că am în faţă cu totul altceva decât lecturile cu care eram obişnuit. Am strâns din dinţi şi am citit-o până la capăt. Lumea lui Kafka te cucereşte la un moment dat, chiar dacă acel moment s-ar putea să mai întârzie.

Atunci când am înapoiat cartea, bibliotecară, o tipă tânără, nu foarte frumoasă, care fuma de zor, îmi aruncă o privire plină de admiraţie întrebându-mă dacă mi-a plăcut cartea. Am fost sincer şi i-am spus că la început mi s-a părut dificilă, dar odată cu parcurgerea paginilor lumea lui Kafka m-a fermecat. Bibliotecara mi-a zâmbit şi mi-a spus că ea n-a înţeles mare lucru din ‘Procesul’ lui Kafka, apoi discuţia a trecut la alte subiecte.

Fiind un băieţel timid la acea vreme, n-am îndrăznit mai mult, chiar dacă aveam deja un mare avantaj: în ochii domnişoarei bibliotecare faptul că l-am citit pe Kafka era ceva deosebit şi meritam cu prisosinţă atenţia ei. Despre acelaşi Kafka povesteşte şi Cristian Teodorescu în ‘Academia Caţavencu’, într-un material interesant, prezentat mai jos.

Castelul masochiştilor

E câte o carte din alea mari care îţi rămâne în gât de fiecare dată când te întorci la ea, din masochism. Am păţit-o cu ‘Castelul’ lui Kafka. Când am citit-o prima oară, la 17 ani, eram în plină perioadă pesimistă, tocmai terminasem ‘Procesul’, îmi spuneam scârbit : ‘Ce viaţă absurdă! În ce capcană ne învârtim!’ şi scriam povestiri în care îmi omoram personajele fără pic de regret.

Cu această dispoziţie la purtător am început povestea neterminată a arpentorului K. Cel care vine la castel, într-o seară târzie de iarnă, la invitaţia contelui, şi ajunge să piardă vremea la birtul din sat tot aşteptând să afle de ce a fost invitat şi, eventual, să i se dea ceva de făcut. Nu se întâmplă mare lucru în roman. De fapt, nu se întâmplă aproape nimic: discuţii care nu duc nicăieri, aventuri erotice nocturne cu o servitoare pe duşumeaua birtului, sub ochii secundanţilor lui K., încercările lui de a dibui persoana cea mai potrivită care să-i deschidă calea spre castel.

Totul povestit cu încetinitorul, ca şi cum toate aiurelile prin care trece K. în sat ar fi cele mai fireşti lucruri din lume. Trei sferturi din roman tragi nădejde că până la urmă K. va rupe pisica, chiar dacă treptat îţi dai seama că arpentorul nu va mai ieşi din cercul care l-a înghiţit în lumea din jurul castelului. Kafka îl ţine prizonier ca pe un şoarece într-un acvariu fără apă şi-l lasă să se agite de colo-colo, fiindcă nu mai ştie ce să facă cu el. Când ajungi la ultima pagină, mai întâi te simţi păcălit. Kafka n-a lăsat măcar un rând în care să spună ce avea de gând cu personajul lui. Apoi te încearcă bănuiala că nevroticul romancier a vrut să-şi bată joc de tine luându-te niţel prizonier în castelul obsesiilor şi depresiilor sale.

Totuşi, să nu uităm, Kafka i-a cerut prietenului său Max Brod să-i ardă toate manuscrisele nepublicate, inclusiv ‘Castelul’. Şi chiar dacă atunci când a scris romanul i-o fi trecut prin cap să facă experimente cu nervii cititorilor săi, distracţia I s-o fi părut prea de tot şi a lăsat ‘Castelul’ baltă, hotărând să nu mai revină asupra lui. Straniu e altceva. Ştii că romanul e neterminat şi totuşi, când ajungi la ultima frază, rămâi blocat ca în faţa unei uşi pe care n-o poţi deschide fiindcă e desenată pe perete. Şi cu toate că îţi propui să nu te mai întorci la cartea asta în care te rătăceşti ca într-un labirint al tuturor anxietăţilor, o reiei cu speranţă tâmpită că la următoarea lectură vei găsi ieşirea.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

4 Responses to “Despre lumea lui Kafka”

  1. Cum făceau literatură agenţii sovietici | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 18th, 2015 at 15:32

    […] Despre lumea lui Kafka […]

  2. Cel mai cum să vă zic dintre pământeni | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 25th, 2015 at 14:46

    […] Despre lumea lui Kafka […]

  3. Şi Sadoveanu a făcut pactul cu diavolul roşu | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 25th, 2016 at 20:17

    […] Despre lumea lui Kafka […]

  4. Răzbunarea domnişoarei Christina | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 25th, 2016 at 20:47

    […] Despre lumea lui Kafka […]

Adauga un comentariu