În comuna “europeană” Havîrna, religia este opiumul “boborului”

duminică, septembrie 6, 2009 7:03
Posted in category Locale

Casa, gradina, Caruntu Elena, BotosaniMoldova pare regiunea unde spălarea creierelor de către bolşevici a avut efectul cel mai profund. În această regiune istorică nu a avut loc nici un fel de revoluţie în 1989, dacă înţelegem prin “revoluţie” mişcarea de revoltă a maselor nemulţumite de dictatura comunistă. Dacă era după indivizii de pe aici, am avea în continuare pâine cu raţia şi l-am vedea la televizor, în cele două ore de program, pe cizmarul analfabet debitând tot soiul de elucubraţii. Prin jertfa eroilor Timişoarei, cei care nu pot fi bănuiţi de “lovituri de stat”, şi “boborul” Moldovei a devenit, cică, liber.

Cum libertatea este în primul rând o libertate de gândire (a gândi binele tău şi al ţării de care aparţii), pentru fostul colhoznic sau “intelectualul” ce a citit doar “Scânteia”, perioada de după decembrie ’89 este identică cu perioada în care nu există lege şi nici Dumnezeu. Pe aici, ca de altfel şi prin toată Românica, legea este doar pe hârtie, cum erau şi tonele de cartofi raportate de politrucii bolşevici ca “mari realizări” ale, nu-i aşa, partidului bolşevic. Nu verifică absolut nimeni dacă fraiera de lege nu este încălcată, pe toţi durându-i undeva de respectarea ei. Complicitatea cu ilegalitatea este evidentă, de la nivel de primar (acesta ştie că dispoziţiile primăriei sunt încălcate, dar îl doare-n bască) şi până la nivel de contravenient ce nu plateşte amenda, doar n-o fi fraier. Şi ajungem la religie.

Cea mai bună glumă a regiunii este faptul că, la un eventual referendum, 99,9% se declară creştini. Cum poţi fi oare creştin din moment ce trăieşti din invidie şi răutate, pe când fundamentul creştinismului este iubirea aproapelui?! Cum poţi considera că trăieşti între creştini când eşti furat la orice pas, iar aşa-zisul creştin nu are nici o înţelegere legată de diversitatea vieţii concetăţenilor săi?! În concluzie, dacă vreţi să aflaţi cum se trăieşte fără lege şi fără Dumnezeu, veniţi să locuiţi în comuna “europeană” Havîrna o perioadă mai lungă de timp.

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

9 Responses to “În comuna “europeană” Havîrna, religia este opiumul “boborului””

  1. La Havîrna (sau Havârna), gunoaiele umane sunt preţuite de gloată | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 29th, 2014 at 21:45

    […] În comuna “europeană” Havîrna, religia este opiumul “boborului” […]

  2. Cum se cheltuieşte neortodox bugetul | A șaptea dimensiune says:

    martie 7th, 2015 at 16:53

    […] În comuna “europeană” Havîrna, religia este opiumul “boborului” […]

  3. Orbi care călăuzesc alţi orbi | A șaptea dimensiune says:

    martie 8th, 2015 at 21:21

    […] În comuna “europeană” Havîrna, religia este opiumul “boborului” […]

  4. 1989 – 2009, 20 de ani de faliment moral pentru România | A șaptea dimensiune says:

    martie 8th, 2015 at 21:36

    […] În comuna “europeană” Havîrna, religia este opiumul “boborului” […]

  5. Ciolanul nu are culoare politică | A șaptea dimensiune says:

    iulie 5th, 2015 at 12:57

    […] În comuna “europeană” Havîrna, religia este opiumul “boborului” […]

  6. Cum s-a votat în gulagul bolşevic numit Havîrna sau Havârna | A șaptea dimensiune says:

    iulie 5th, 2015 at 13:00

    […] În comuna “europeană” Havîrna, religia este opiumul “boborului” […]

  7. A șaptea dimensiune » Ce mai fac aplaudacii dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu? says:

    iulie 5th, 2015 at 13:24

    […] În comuna “europeană” Havîrna, religia este opiumul “boborului” […]

  8. A șaptea dimensiune » Caracatiţa PeCeRistă (Pile-Cunoştinţe-Relaţii) continuă să facă ravagii în România says:

    iulie 5th, 2015 at 13:31

    […] În comuna “europeană” Havîrna, religia este opiumul “boborului” […]

  9. Sforarul roşu al capitalismului de cumetrie | A șaptea dimensiune says:

    august 23rd, 2015 at 12:57

    […] În comuna “europeană” Havîrna, religia este opiumul “boborului” […]

Adauga un comentariu