Marele si micul paradox fiscal

luni, noiembrie 27, 2017 21:43
Posted in category Mass-media

Marele si micul paradox fiscalExistă ţări ale paradigmelor fiscale. Astfel de ţări sunt, de pildă, Marea Britanie, care a exersat paradigma keynesiană, sau Statele Unite, care au aplicat paradigma monetaristă. Există ţări ale paradisurilor fiscale. Acolo se îngrămădesc armatorii, băncile şi transnaţionalele. Astfel de ţări sunt Panama sau Liberia.

Există, însă, şi ţări ale paradoxurilor fiscale. O astfel de ţară este România. Pentru ca o ţară să fie bântuită de paradoxuri fiscale, trebuie îndeplinite mai multe condiţii. Cea dintâi şi cea mai importantă este aceea că nimeni nu înţelege nimic din politica fiscală şi, chiar în aceste condiţii, ministrul de Finanţe este cel care înţelege cel mai puţin. Precum vedeţi, ministrul nostru de Finanţe îndeplineşte această condiţie. Ba chiar o face cu un anumit farmec, având în vedere faptul că este convins de contrariu.

A doua condiţie este aceea că între făgăduinţele politice şi modul lor de îndeplinire nu trebuie să existe decât o singură legătură: omul care le face. Paradoxurile sunt nişte făpturi temătoare precum ciutele sau sensibile ca mimozele. Orice asemănare între promisiuni şi fapte, cât de palidă ar fi ea, destramă paradoxul şi ne lasă pradă banalului. România este, însă, o ţară liniştită din acest punct de vedere. Ciutele se pot adăpa netulburate, iar mimozele şi tot felul de roze se pot răspândi în voie.

A treia condiţie este aceea că între denumirea partidelor şi viziunea lor fiscală nu trebuie să fie nicio legătură. Putem fi liniştiţi: partidele noastre dau dovadă de o profundă şi esoterică înţelegere doctrinară. Liberalii suspendă facilităţile fiscale, iar socialiştii cer ca ele să fie reinstituite. Cu cât Puterea e mai la stânga, cu atât opoziţia socialistă o acuză mai abitir că e la dreapta. La noi partidele nu au nume, ci porecle. Un partid e poreclit liberal, când el nu mai pridideşte să dea la cap întreprinzătorilor. Un altul e poreclit creştin-democrat, deşi nu-şi ascunde afaniseala faţă de capii bisericii şi faţă de morala creştină. Altul îşi zice al democraţiei sociale, cu toate că nici n-a trecut pe-acolo. Astea sunt aşadar poreclele. Diferite, cum vedeţi. Numele s-ar putea să fie acelaşi.

Şi acum, trăgându-şi seva din toate acestea, iată măreţul paradox fiscal: în România, cu cât cresc impozitele, cu atât scad veniturile bugetare. Ferice de voi, români, pentru fiecare impozit nou care vă bate la uşă! Aprindeţi luminile, puneţi aşternuturile cele noi şi deschideţi larg porţile. Impozitele înseamnă belşug pentru fiecare, înseamnă iubire frăţească, înseamnă protecţie socială. Cu cât impozitele sunt mai multe, cu atât banii pe care îi veţi da vor fi mai puţini. Ba mai mult, într-o bună zi s-ar putea inventa, sub forma unor ordine şi medalii, impozite individuale. Impozitul ca recompensă. Căci impozitul, cum aţi văzut, devine o formă de economisire.

Puţini au înţeles profunzimea acestei viziuni fiscale. O! dar câte vorbe i-a fost dat ministrului nostru de Finanţe să audă! Unii l-au asemuit cu un Golem, alţii au bănuit în privirile sale visătoare adieri de aurolac, i-au asemuit birurile cu ciuma din vremea lui Caragea-vodă sau cu invaziile lui Pazvantoglu. Dar el, cu o tărie ce depăşeşte simţirea, a rămas neclintit în înţelepciunea sa paradoxală. Acest Uranus al noii mitologii fiscale româneşti continuă să inventeze sau să sporească impozitele, taxele, accizele, contravenţiile şi alte prinosuri cetăţeneşti. Şi, bineînţeles, în virtutea marelui paradox fiscal, veniturile bugetare continuă să scadă.

Mai există un paradox, numit micul paradox. El spune aşa: cu cât plătim mai multe datorii externe, cu atât datoria externă creşte. Spre deosebire de ceea ce ni se întâmplă la noi acasă, ceea ce păţim în străinătate e mai uşor de explicat, inclusiv în această situaţie. Şi anume că, din cauza prearodnicei politici fiscale, veniturile bugetului nu sunt de ajuns. Şi atunci trebuie să ne împrumutăm ca să ne plătim datoriile. Şi tot aşa. Capitulaţiile cu turcii au durat mai bine de patru secole. Să vedem cât o să dureze elanul guvernanţilor mioritici de împrumuta bani de la alţii. (Articol din “Academia Caţavencu”, nr. 381/1999, valabil, din păcate, şi astăzi, în 2017.)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu

*

Ro2.ro Free PageRank Checker