Procesul comunismului în interviuri

luni, ianuarie 14, 2019 19:47

Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrumDeşi e o carte de interviuri, Ghilotina de scrum, cartea lui Vladimir Tismăneanu, se citeşte ca un volum de sine stătător, întreg, cu o construcţie ideatică foarte clară, cu o continuitate remarcabilă, deşi cei care iau interviuri sunt mereu alţii. Meritul incontestabil pentru asta îl deţine Vladimir Tismăneanu, personaj şi interlocutor, povestitor şi martor al celor povestite.

În construcţia unei imagini clare a comunismlui românesc, cu toate umbrele lui, cu toate jocurile politice de culise, Vladimir Tismăneanu nu pierde nicio clipă imaginea ansamblului, ştiind cu o precizie rar întâlnită unde trebuie aşezată fiecare piesă a acestui puzzle în alb şi, mai ales, în negru.

Asemenea savanţilor care pornesc de la un oscior pentru a desena monstrul preistoric, politologul american de origine română găseşte în fiecare detaliu sau întâmplare a epocii caracteristicile monstrului roşu care a terorizat o jumătate de secol România. Şi toate acestea cu luciditate, fără patimă, fără fanatisme sau jumătăţi de măsură. Şi, mai ales, fără anestezie.

Printre nenumăratele merite ale profesorului Tismăneanu se numără şi unul foarte rar şi, tocmai de aceea, obligatoriu de subliniat. El este printre puţinele conştiinţe contemporane care susţin, clar şi lipsit de echivoc, că Holocaustul şi Gulagul stau pe aceeaşi treaptă a Răului.

Partea a patra a acestei cărţi se numeşte, ferm şi sugestiv, “Decomunizare şi defascizare – împreună”. De altfel, chiar citind numai titlurile capitolelor, poţi să tragi câteva concluzii despre situaţia politică a României (este vorba de situaţia politică din 2002, atunci când apărea această recenzie, valabile şi astăzi, din păcate – n.m.). “În democraţie nu se poate intra prin mit”, spune profesorul Tismăneanu şi tot el pune o întrebare mai rar auzită: “Suntem după prima revoluţie. Cum va fi a doua?”.

Ghilotina de scrum este, fără îndoială, cartea care pregăteşte cititorii pentru următoarea apariţie semnată de Vladimir Tismăneanu, o istorie a comunismului românesc, intitulată “Stalinism for All Seasons” (“Stalinism pentru toate anotimpurile”), de găsit în librăriile americane şi, de presupus, în traducere, şi în cele româneşti. (“Academia Caţavencu”, nr. 573/2002)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to “Procesul comunismului în interviuri”

  1. Exilexicon | A șaptea dimensiune says:

    martie 5th, 2019 at 20:53

    […] Procesul comunismului în interviuri […]

  2. Cântăreaţa reală | A șaptea dimensiune says:

    martie 25th, 2019 at 17:48

    […] Procesul comunismului în interviuri […]

Adauga un comentariu