A șaptea dimensiune

Pe la mijlocul anilor ’70 se citea Camil Petrescu în draci. Piesele lui nu lipseau de pe afişele teatrelor şi se dădeau des la televizor. În 1974, s-a jucat prima oară ‘Danton’, într-o superproducţie regizată de Horea Popescu la Naţionalul din Bucureşti, lungă de înţepenea publicul pe scaune şi răguşea răposatul Cozorici pe scenă. Ce discuţii, pe la ceaiurile nocturne, despre Revoluţia Franceză, repovestită dramatic de Camil! Sau ce pledoarii pro şi contra Gelu Ruscanu – tipul din ‘Jocul Ielelor’ care-şi zboară creierii din idealism absolut, orientat spre stânga!

Dar marele subiect care a fost tocat de tinerimea intelectuală română până pe la mijlocul anilor ’80 era ‘Ultima noapte de dragoste …’. Romanul de debut al lui Camil Petrescu ajunsese ca salata de boeuf de revelion, în discuţiile unei schizofrenii intelectuale în care nemulţumirile politice curente erau metamorfozate în aluzii literare şi protestele împotriva sistemului luau forma citatelor din clasici.

Revoltatul Ştefan Gheorghidiu, omul antisistem din interiorul sistemului, care nu-i înghiţea pe politicieni şi căruia i se părea că trăieşte într-o porcărie fără margini, era comentat la timpul prezent, ca şi cum ar fi fost omul antisistem al Epocii de Aur şi s-ar fi declarat scârbit de politrucii comunismului. Dacă erai de partea lui Gheorghidiu, care îi ţinea în pat nevesti-sii lecţii de filosofie idealistă, semnalai că mai există şi alte opţiuni în afara marxismului şi a socialismului ştiinţific obligatoriu, ceea ce te făcea interesant şi pentru fetele cuminţi care voiau note bune la istoria filosofiei şi voiau să se mărite din facultate, dar şi pentru bietele căministe emancipate, răzvrătite împotriva portarului.

Pe măsură ce aprofundam cazul lui Gheorghidiu, cel care îşi părăseşte nevasta, convins că îl înşală, descopeream că Ela infidela avea toate motivele din lume s-o facă şi că în spatele geloziei lui Gheorghidiu se aflau surzenia şi misoginismul de surd ale lui Camil. Protagonistul său nu-i place să danseze şi e indispus când Ela dansează cu altcineva. O vede schimbând zâmbete, care lui i se par cu apropos, fiindcă la fel ca veşnic bănuitorul său autor, nu aude ce le spune Ela celor cărora le zâmbeşte. Şi dacă ea ajunge până la urmă să-l înşele, o face de parcă ar fi măritată cu un surd irascibil şi gelos, cum era Camil, nu cu Gheorghidiu. Dar cum să le fi spus asta fetelor din anii ’80, pentru care Ela era o curvă nerecunoscătoare, spre deosebire de ele, care făceau exerciţii premaritale de probă în căutarea ultimei nopţi de dragoste şi a primei zile de căsnicie? (Cristian Teodorescu, ‘Academia Caţavencu’)

Citeste si articolele:

• De ce nu se mai citeşte ‘Răscoala’ lui Liviu Rebreanu
• Cine-i deznoda şireturile ultimului dictator comunist al României
• De ce torţionarul Pleşiţă ‘merita’ să apară la tembeliziunile mogulilor
• Cum plagiau oamenii Securităţii
• George Călinescu, cel care a lustruit cizmele roşii ale comunismului