Bucureştiul anului 2005, văzut de un ziarist român (IV)
miercuri, ianuarie 3, 2024 9:26
România, mici fragmente de neant
Atenţie, daţi liniştea mai încet, vă rog!
De ce e gălăgie în oraş? Fază: coadă de maşini. La volan, el. În dreapta lui, ea. Maşinile staţionaeză în spatele unui tramvai. Toată lumea e calmă. El e calm. Ea se uită urât la maşina din faţă. Se uită, se uită, se uită. După care, fără niciun sens, se repede ca o drogată şi apasă prelung pe claxonul lui. Încă un minut de linişte rezolvat în Bucureşti.
Troleibuz cu pilot bancomat
Şoferul de la RATB se întoarce (şi nu vorbim aici de cel care face acest gest pentru că a ajuns la cap de linie)! După şoferii care au coborât din maşină ca să-şi ia gogoşi, ori să se uite după rachete, vi-l prezentăm azi pe cel care şi-a lăsat pasagerii în drum, cu motorul pornit, la ora 11 şi jumătate p.m., ca să se ducă la un bancomat. Probabil că urmează aşa: să oprească pentru a merge la bordel, ca să intre la film sau să se interneze un pic, pentru o operaţie de apendicită.
Canaliza muncii
Şedinţă de comitete la aurolacii care locuiesc într-un canal de lângă blocul în care stau eu. O ţineau afară. Probabil că jos nu mai rezistau de căldură (era luna februarie – n.m.), ieşiseră un pic la răcoare, că nu era atât de frig, minus câteva grade, iar unii dintre ei stăteau la bustul gol. Vreau să spun că s-a lăsat cu scântei. O tipă stătea în mijloc, iar un individ i se adresa: „Fă, tu nu mai intri aici, fă, că nu mai am încredere! Nu mai intri, fă, ca să fie clar!”. Ce chestie: într-o vreme îi uram în gând unui preşedinde de asociaţie să ajungă la munca de jos. Ei, uite că nici ăia de jos nu-s mai de treabă.
La firul iernii
Sâmbătă dimineaţa (într-o sâmbătă din februarie 2005 – n.m.) , în timp ce veneam de la muncă, a venit şi iarna, cu adevărat, în Bucureşti. Pentru mai mult de cinsprezece minute, o fetiţă din troleibuz a cântat întruna „Jingle Bells”. Gingăl bels în jos, gingăl bels în sus, până i-a strigat bunică-sa: „Dar mai taci, măi, că ne-ai înnebunit!”. Fetiţa, nimic… Iar strigă bunică-sa. Sar călătorii: „Lăsaţi-o, doamnă, că acum e şi zăpadă, recuperează şi ea…”. Peste câteva ore, am văzut pe stradă un tip cu un brad în braţe. Probabil că era pentru fetiţa din troleibuz, iar omul cu brad, care respira destul de greu pe viscolul ăla, era tac-su, mă… („Academia Caţavencu”, nr. 685/2005)
Citeste si articolele:
