Dumitru Căruntu – postări pe Facebook (XCVI)

joi, decembrie 28, 2023 19:09
Posted in category Mass-media

Casa, gradina, Caruntu Elena, TataraseniFotbalul este, fără îndoială, cel mai popular sport de pe glob, având în jur de 3,5 miliarde de fani.

Puţini ştiu însă că rădăcinile acestui sport coboară până în Anglia secolului al IX-lea, când era jucat de aşezări întregi. Jocul era adesea privit ca o pacoste şi a fost chiar interzis în anumite perioade din istoria Marii Britanii.

Regulile fotbalului aşa cum îl ştim au căpătat formă în şcolile publice din Anglia la începutul secolului al XVI-lea. În secolul al XVIII-lea, au început să apară cluburi de fotbal care jucau meciuri între ele, iar pe la sfârşitul secolului al XIX-lea , cluburile de fotbal au început să se răspândească în întreaga Europă.

Primul meci internaţional de fotbal s-a desfăşurat în anul 1872, între Anglia şi Scoţia. 4 000 de spectatori au asistat la acest meci, care s-a terminat cu scorul de 0-0.

Sursa informaţiilor: worldsoccer.about.com

Gânduri despre religie

Toate religiile lumii au fost ideile unor şmecheri, care au realizat rapid că pot trăi bine, ba chiar se pot îmbogăţi, de urma ignoranţilor, naivilor şi fraierilor.

Dacă popa ortodox ar fi cinstit, atunci când pretinde bani de la enoriaşi, ar trebui să spună cam aşa: „Tu trebuie să-mi dai mie nişte bani, că eu sunt şmecher şi tu eşti fraier, iar şmecherii trăiesc bine de pe urma fraierilor.” Credeţi că i-ar mai da cineva bani, dacă popa ar fi cinstit cu sine şi cu aproapele său? Evident că nu.

Pentru a primi banii, popa schimbă textul (nu popii de azi neapărat, ci popii de-a lungul veacurilor). Iar textul spre prostirea naivului şi ignorantului sună cam aşa: „Fiule, eşti un păcătos, dar Dumnezeu milostiv şi bun te iartă, cu condiţia să intermediez eu între tine şi El. Pentru a susţine credinţa strămoşească, biserica noastră milenară, trebuie, fiule, să contribui şi tu financiar, după puterile tale.”

O mult mai perversă aburire a crescătorilor de capre are loc în Islam, cea mai criminală religie care s-a inventat vreodată. Aici la fel, imamul (sau cum l-o fi chemând pe popa islamic) nu-i spune crescătorului de capre, aşa cum ar fi cinstit şi corect: „Omar, te duci şi te arunci în aer, pentru a ucide nişte inocenţi, deoarece eu, imamul, vreau morţi, durere, suferinţă, c-aşa mă simt eu bine, în ura mea profundă faţă de nenorociţii atei sau de alte religii.”

Nu, imamul criminal, acest autointitulat trimis al „profetului” criminal Mahomed, îi bagă crescătorului de capre analfabet alte tâmpenii în cap: „Omar, Allah te iubeşte şi te aşteaptă în Rai cu nişte fecioare blonde cu ochi albaştri, care abia aşteaptă să-şi desfacă picioarele pentru tine, chiar dacă eşti impotent, aşa că, în numele lui Allah, trebuie să te sacrifici şi să-i ucizi pe duşmanii lui, aceşti necredincioşi care ne vor răul şi vor să ne abată de la calea dreaptă aratată nouă de Mahomed.”

Mark Twain (ateu): „Nu pot înțelege cum un om cu suficient simț al umorului poate fi vreodată religios; doar dacă nu își închide intenționat ochii minții, ținându-i cu forța strânși. Biblia este interesantă. Conține o rafinată poezie și ceva fabule istețe. Și povestiri în care sângele băltește. Conţine și ceva principii morale utile. Ca și o groază de obscenităţi. Totul îngrămădit peste o mie de nimicuri.”

Un peşte cu gura închisă nu este niciodată prins.

Lasă oamenii să te vorbească pe la spate; se află în spatele tău cu un motiv.

Românii sunt preocupaţi mai mult de ce se întâmplă după moarte decât de ce fac în timpul vieţii. După moarte, nu contează!

O ţigancă ghicitoare intermedia şpaga pentru o judecătoare coruptă (prinsă de DNA), ce a scăpat de puşcărie prin prescripţie.

În timp ce ortodocşii ruşi ucid şi violează în Ucraina, ortodocşii români îţi ucid liniştea şi auzul cu petarde interzise de lege.

Ortodocşii şi alte secte cre(ş)tine, luaţi-vă Crăciunul, cu tot cu Barbaria de rigoare, şi spălaţi-vă cu El pe cap!

România trebuie eliberată mai întâi de jugul religios (impozitaţi bisericile!), de lăcomia popilor, de tribalismul ortodox.

Baronimea roşie, neocomunistă: România are 10310 pensionari speciali, iar cea mai mare pensie specială este de 21510 lei.

Isus: pentru bărbat, o singura femeie; Allah: pentru bărbat, mai multe femei. Dacă Dumnezeu este unic, adevărul care este?!

Cum o fi aflat Biserica despre data naşterii lui Isus, 25 decembrie? I-o fi cerut CNP-ul?! A consultat arhiva de la Primărie?!

Când Simion îi spune Şoşoacăi „Te agresez sexual, scroafo!”, e clar că, pentru el, doar bărbaţii se iubesc sexual. Femeile, nu.

Adevăratul succes în viaţă se construieşte, nu se primeşte. Se construieşte prin studiu, nopţi nedormite, muncă, talent.

Ce face cre(ş)tinul-ortodox George Simion, „patriotul”, în Postul Crăciunului? Agresează sexual scroafe rusofile.

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu