Dumitru Căruntu – postări pe Facebook (XCVIII)

marți, ianuarie 2, 2024 20:01
Posted in category Mass-media

Casa, gradina, Caruntu Elena, TataraseniCe au găsit revoluţionarii în biroul Elenei Ceauşescu, analfabeta ajunsă „academician doctor inginer”, de la Institutul de Chimie (ICECHIM)

Domnul Rădulescu-Dobrogea avea, în decembrie 1989, aproape 50 de ani. Acesta a spart apartamentul Elenei Ceauşescu de la ICECHIM, în zilele revoluţiei din 1989, a percheziţionat, a controlat şi a făcut inventarul tuturor lucrurilor aflate în acel moment acolo.

Bineînţeles că, în învălmăşeala ulterioară, totul s-a pierdut, dar, pentru istorie, e bine să se ştie că în fişete erau:

trei carnete CEC pe numele copiilor Valentin, Nicu şi Zoe Ceauşescu, cu sume de la 750.000 de lei la 850.000 de lei (bani, tată, pe vremea aia, cât pentru vreo 10 Dacii de fiecare);

câteva tablouri cu dedicaţie;

50 pixuri foarte frumoase din străinătate, de acelaşi tip, cu mină uscată;

câteva monede fără prea mare valoare.

Dintre toate aceste lucruri, ne-am putea întreba: ce căutau pixurile acolo? Le furase din vreun hotel din străinătate, crezând că asta fură „savanţii” în loc de prosoape?

Sursa informaţiilor: „Academia Caţavencu”, nr. 685/2005.

În decembrie/ianuarie, România este sub asediul retardaţilor fără educaţie, fără job, a căror singură distracţie este bubuiala.

În România, sunt 3000 de pensiuni care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu (în judeţul Prahova, 1000).

Dacă în secolul 21 religia (islamismul terorist, ortodoxismul criminal etc.) nu va fi eliminată, religioşii vor distruge omenirea.

În numele ortodoxiei ruseşti, criminalul Putin a bombardat masiv Ucraina şi a mai ucis 30 de inocenţi, c-aşa-i tradiţia rusească.

Cum îndobitoceşti şi ţii un popor în întuneric? Băgându-i pe gât toţi sfinţii şi toate căcaturile ortodoxe.

Statul naţional-ortodox România i-a înlocuit pe sfinţii Marx, Lenin, Stalin cu sfinţi ortodocşi precum Teodosie Şpagoveanu.

Când o ai mică, mintea şi nu numai, foloseşti petarde şi bubuieli ca să fii băgat în seamă. Altfel, eşti un zero, un nimeni.

Paradisul se află doar în ochii persoanei iubite. Fericirea este doar în sufletul tău. În anul 2024 să fiţi sănătoşi, fericiţi şi iubiţi. La mulţi ani!

„Succesul nu este final, eşecul nu este fatal. În viaţă, contează doar curajul de a continua.” (Winston Churchill)

„Niciodată nu eşuezi până nu te opreşti din a încerca.” (Albert Einstein)

„Cele mai importante două zile din viaţa ta sunt ziua în care te-ai născut şi ziua în care ai aflat de ce.” (Mark Twain)

„În viaţă nu primeşti niciodată ceea ce meriţi, ci ceea ce negociezi.” (Thomas Edison)

„Caută şi păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieţii tale.” (Marcel Proust)

Care este diferenţa dintre iubire şi sex? Iubirea = fericirea continuă adusă de persoana iubită, sexul = plăcere de moment.

Nu mă duc la petreceri, nu fumez, nu beau. Nu aşa arată pentru mine distracţia. Sunt focusat pe 2 lucruri: cei dragi, să fiu mai bun.

Patriot şi naţionalist este acela care, odată ajuns parlamentar, face legi bune pentru ţară, nu doar circ şi scandal.

Cel mai lung tunel din lume, tunelul de bază Gotthard, de cale ferată, are lungimea de 57,09 km şi leagă Elveţia de Italia.

Din înţelepciunea BOR şi adepţilor săi: ce-i peste 15 cm, e de la diavol.

Libertatea şi democraţia nu sunt cadouri, tati. Ele se pot pierde, dacă stai cu mâna în fund şi nu vii la vot. Degeaba urli după.

De unde are bani Ciolacu pentru mărirea pensiilor? Din împrumuturi externe. A nu, pensionarii n-au viitor, ci doar prezent roşu.

Trump e un pericol chiar mai mare decât criminalul Putin. Cu acordul lui Trump, Putin a invadat prima dată Ucraina, în 2014.

Ce rost are să fii prost dacă nu bubui petarde?! Fără petarde, nu ştie nimeni ce imbecil, retardat şi gunoi analfabet eşti!

Ce face covrigarul (semi)analfabet Ciolacu dacă îi aplici legea şi îi retragi certificatul de revoluţionar obţinut prin şpagă şi/sau trafic de influenţă? Te rade, că de-aia l-au votat asistaţii, ţiganii şi ceilalţi oropsiţi ai prostiei, minţiţi şi manipulaţi de Mafia TV (România TV, Antena 3, Realitatea TV).

Ecuaţia politicii e simplă: dacă ai testicule, vii la vot şi dai cu mafioţii de pământ; dacă ai căcărezele Mioriţei, te laşi furat.

Cei care aruncă petarde ar merita următoarea pedeapsă (nu amenda): ce le fac ei unor vieţuitoare, care au şi ele dreptul la viaţă, să păţească şi aurolacii care bubuie (de proşti ce sunt). Ca să nu mai vorbim că sunt oameni bătrâni şi bolnavi, care poate au nevoie de linişte. Libertatea mea încetează unde începe libertatea celuilalt.

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu