A șaptea dimensiune

Nicolae Ceauşescu nu ar fi fost dictatorul cunoscut sub numele de Ceauşescu dacă nu ar fi existat în jurul lui trepăduşi care să-l clădească zilnic în paranoia sa.

Greu găseşti om pe lumea asta care, aflând zilnic cât e de genial, să nu înceapă să creadă. Când vezi că oameni cu şcoală îţi aprobă prostiile, te laudă pentru ele şi le duc mai departe, pe cele mai înalte culmi ale slugărniciei, e greu să rezişti.

Şi, uite-aşa, Ceauşescu a fost arhitect, revoluţionar, geniu, filosof, gânditor, strateg, din nou gânditor etc.

Unul dintre lăudacii geniului este actualul domn Ioan Scurtu, astăzi (în 2004 – n.m.) directorul Institutului de Istorie Nicolae Iorga. Să vedeţi cum îi băga în cap lui Ceauşescu faptul că e supercool, într-o pagină din „Scînteia” din 29 mai 1986:

„Una dintre cele mai importante organizaţii legale de masă a fost Comitetul Naţional Antifascist – alcătuit din muncitori, profesori, funcţionari, avocaţi, ziarişti, scriitori, studenţi – în componenţa căruia un rol important a revenit tânărului utecist (de la UTC = Uniunea Tineretului Comunist – n.m.) Nicolae Ceauşescu, conducătorul de astăzi al partidului şi statului nostru. (…) Între aceste procese un loc distinct îl ocupă procesul intentat unui grup de luptători comunişti şi antifascişti, în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, judecat la Braşov în zilele de 27 mai – 3 iunie 1936 – proces în cadrul căruia s-au ilustrat încă o dată, cu deosebită putere, înaltele calităţi ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu – principialitatea comunistă, fermitate revoluţionară, hotărâre de luptă, maturitate politică, fierbinte patriotism.”

Vă rog să analizaţi fraza de mai sus, ultima, şi să vedeţi cum Ioan Scurtu reuşeşte să-l pomenească pe Ceauşescu de două ori, într-o construcţie de genul: „În procesul celor în frunte cu Gigel, s-a remarcat foarte tare Gigel.”

Cum să nu creadă omul că el chiar a fost cel mai tare din parcare şi că merită să-şi călărească poporul din pricina asta?

Şi, acum (în 2004 – n.m.), cât de credibil mai este un istoric de tipul Ioan Scurtu, când vedem într-un singur articol cum a amestecat minciuna propagandistică cu faptul istoric de nu le mai poţi desface cu uşurinţă acum?

Desigur, pe alde Scurtu (care, pe când era director la Arhivele Statului, avea un adjunct numit Lungu!) îl cam doare în cot, el e bine-mersi, în funcţii babane şi decide cine e bun şi cine nu e bun în istoriografia românească. Vorba unei butade a Divertisului de pe vremuri: „Istoria nu se scrie, se dictează sub ochii noştri!”. („Academia Caţavencu”, nr. 667/2004)

Citeşte şi articolele:

• PSD = ciuma roşie a adunat în rândurile sale, pe lângă mulţi infractori şi analfabeţi, şi pe (aproape) toţi pupincuriştii dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu
• Puşcăriaşul, de după 1989, Adrian Severin, cu limba în fundul dictatorului, înainte de 1989
• După decembrie 1989, pupincuriştii dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu au invadat ecranele tembeliziunilor din România
• Viorel Hrebenciuc, înc-o limbă şi mă duc
• Comunismul nu ar fi fost posibil fără slugile ideologice ale acestuia