Mafioţii ciumei roşii = PSD: astăzi, Dan Nica

sâmbătă, noiembrie 19, 2022 19:21

Absenta la vot naste monstriCorupţia ucide. Ucide oameni în spitale fără dotări corespunzătoare. Ucide oameni pe şosele nemodernizate. Dar PSD-iştilor nu le-a păsat şi nu le pasă de corupţie, principalul instrument de furt şi jaf în România. O ţară unde „fraierii” pot muri oricând, ucişi de corupţia baronilor PSD şi de indiferenţa celor care nu vin la vot, lăsând turmele de imbecili cumpăraţi de mafioţii din politică să decidă pentru ei.

Să ne mai scârbim o dată amintindu-ne de dictatura puşcăriaşului Adrian Năstase, perioadă în care ministru era un alt mafiot PSD-ist, Dan Nica pe numele său blestemat. Să citim aşadar cum fura Dan Nica într-o Românie în afara UE, adică la şliţul baronilor rusofili din grupul infracţional organizat cu acronimul PSD.

42.380 de dolari

Adică patruzeci şi două de mii trei sute optzeci de dolari; atâta costă în fiecare an şcolarizarea unui student la Universitatea Stanford din California, Statele Unite ale Americii.

Trebuie să ai părinţi tare bogaţi (în 2004 – n.m.) ca să te poată ţine la studii acolo. Doar 367 dintre studenţi, adică 6% dintre ei, sunt (erau în 2004 – n.m.) din afara Statelor Unite şi îşi permit acest lux chiar în acest an universitar (e vorba de anul universitar 2004 – 2005, n.m.).

Doar 43 dintre aceştia sunt din Europa şi, spre mândria noastră, unul dintre ei e chiar din România. Unul singur. Îl găsim în camera 312 din complexul Grove Mayfield, pe strada Mayfield din Stanford, California 94305. Batem la uşă şi ne deschide, mulţumită de condiţiile excelente de acolo, o fată, Nica D. Diana Cristina, studentă la Facultatea de Matematică şi Ştiinţa Calculatoarelor. O româncă de-a noastră, prilej de mândrie naţională pentru faptul că se şcolarizează într-o universitate de prestigiu mondial. Ar trebui să se realizeze chiar un reportaj televizat pe tema asta, să arătăm că România nu are doar copii ai străzii!

Revenim. Diana Cristina vrea, probabil, să urmeze cariera de acum (din 2004 – n.m.) a tatălui ei, devenit un superspecialist în Tehnologia Informaţiei (IT). Dar şi în negocieri, şi în politică, şi în campanii electorale şi etc., şi etc. Nu or fi cam multe specializări pentru un mărunt inginer de telefoane din fundul Galaţiului?

Da, iniţiala D. din numele studentei cu părinţi aşa de bogaţi vine de la Dan, Dan Nica, actualul (din 2004 – n.m.) politician PSD, cel care îşi poartă (îşi purta în 2004 – n.m.) din ce în ce mai trufaş mustaţa de blând răzeş din linia a doua din filmele comuniste cu Stefan cel Mare.

Facerea de bine loveşte din nou!

A avut şansa de a fi promovat pe criteriul tinereţii într-o campanie de întinerire a cadrelor Romtelecom de la începutul anilor ’90, iniţiată de fostul ministru Chirică. Atunci, la conducerea direcţiilor judeţene ale Romtelecomului au fost scoşi în faţă o liotă de ingineraşi dornici de maşini cu şofer şi beneficii consistente la sacoşă.

Unul dintre cei care au contribuit la numirea lui Dan Nica director la Galaţi a fost Călin Voiculescu, directorul pe Bucureşti şi cumva liderul directorilor din ţară. Ca bun român, ajuns ministru, Dan Nica a făcut tot ce a putut şi a demonstrat că orice faptă bună nu rămâne nepedepsită, aşa că, în final, chiar a putut să-l dea afară pe unul dintre binefăcătorii lui. Acum (în octombrie 2004 – n.m.), Călin Voiculescu a decedat şi nu mai poate spune nimic, dar de scris, se pare că a cam lăsat scris câte ceva despre cariera erotică, bahică şi cea „de afaceri” a ministrului gălăţean.

Spunem că acesta a fost doar unul dintre binefăcătorii lui pentru că au mai fost şi alţii. De exemplu, fostul ofiţer de MApN Ilie Plătică Vidovici, pe care viaţa şi mai ales celebra Revoluţie de la Galaţi l-au făcut baron local şi senator naţional. În această calitate, nimic nu ieşea din Galaţi spre Bucureşti fără avizul lui şi se spune că nici fără dijmuirea lui. Şi pe acesta l-a schimbat blândul răzeş din linia a doua, i-a luat şefia organizaţiei de partid (PSD – n.m.) şi tot ce decurge (sau pică) din asta. Noroc că totul se întâmplă în realitate şi nu într-un film cu răzeşi, că i-ar fi luat şi calul!

Să te temi de greci chiar şi când îţi fac privatizări

Dar să nu ne grăbim. Să ne întoarcem la frumoasa perioadă nouăzecistă în care micul director de Galaţi e prins în mirajul oraşului mare, al chefurilor monstru şi mai ales al banilor mulţi. Începe să-l cam strângă condiţia de mic şef provincial venit să cheltuie pe ascuns la Bucureşti. Brusc, face un gest inexplicabil: părăseşte funcţia mică, dar confortabilă, pentru a se înscrie în PDSR (= PSD, n.m.) şi a deveni deputat al acestui partid aflat pe atunci în opoziţie. O vreme dispare din atenţie, pentru a reveni în forţă cu o luare de poziţie de prin ’97, în cadrul proaspăt declanşatului război Iliescu-Năstase. În plen, obscurul deputat de Galaţi îl atacă dur pe şeful partidului şi chiar îl face pe Ion Iliescu „relicvă a istoriei”, oferindu-i un loc eligibil în manualele de specialitate. Şi nu păţeşte nimic. Mare curaj, au spus unii, mare spate, au ştiut alţii.

Cam în acelaşi timp se finalizează de către guvernarea ţărănistă negocierile începute de PDSR cu Grecia pentru privatizarea de către o ţară a unui bun profitabil al altei ţări. Aceste negocieri se pare că au fost începute încă din 1991 de Oliviu Gherman, când a cerut ajutor pentru campanie de la Partidul Socialist Grec (PASOK) şi i s-a cerut la schimb şi Romtelecom-ul pe doi lei.

Poate ar fi interesant de arătat că, pentru partea elenă, primele înţelegeri s-au făcut cu Nikos Grilakis, pentru cunoscători generalul Nikos Grilakis, consilier al preşedintelui Mitsotakis şi şeful serviciilor secrete reunite ale Greciei la acea dată. Cine ştie prin ce coincidenţă, imediat după privatizarea Romtelekom îl găsim pe generalul Nikos Grilakis pentru câţiva ani în România, ca angajat al unei firme de la noi, mare furnizoare a Romtelecom. Coincidenţă doar pentru naivi.

Ce au vândut ţărăniştii au încasat pesediştii

La momentul vânzării, societatea de stat Romtelecom era evaluată între 4 (patru) şi 6 (şase) miliarde de dolari. Sigur, evaluarea cu o marjă de 2 miliarde era un pic cam elastică, având în vedere că, la momentul respectiv, exact atât era rezerva valutară a României: 2 (două) miliarde de dolari!

Important pentru cine a cumpărat este că a dat pe ea doar cam 2 (două) sute de milioane de dolari şi restul ceaţă. Şi multă ceaţă şi la sacoşă.

Toată lumea îi învinovăţeşte pe ţărănişti că ei au făcut vânzarea, dar nimeni nu spune că, în consiliul de administraţie format din trei persoane, unul era reprezentantul PDSR, răzeşul Dan Nica.

Grecii mai aveau însă de cumpărat şi restul de 16% pentru a avea pachetul majoritar, şi asta nu s-a putut face în ruptul capului decât atunci când a venit în funcţia de ministru al Comunicaţiilor acelaşi Dan Nica!

Oamenii Răzeşiei Sale

Oricum, în această perioadă (toamna lui 2004 – n.m.), managerul campaniei electorale a PSD, fostul ministru Dan Nica, este ocupat. Mult prea ocupat să-şi ţină pe funcţii şi locuri eligibile câteva prietene cu mari abilităţi profesionale atestate, se zice, de către el, chiar în mod intim. Se spune că Adriana Silvia Flicău, Alexandrina Hîrţan şi Adelina Hristea ştiu de ce.

Pentru fidelitatea dovedită faţă de „firma” Adrian Năstase, pe adresa căreia se pare că a trimis mereu câte cel puţin trei „capace” din tot ce a produs, Dan Nica a fost răsplătit, în urma unei trageri în piept a celorlalţi competitori, cu una dintre cele mai mari întreprinderi din ţară, ICMRS Galaţi, printr-un interpus.

Aceasta este întreprinderea care a ridicat SIDEX-ul şi care avea 10.000 de angajaţi până să o râvnească blândul răzeş. Brusc, societatea, prin fostul şi actualul (din 2004 – n.m.) ei director, Coman Anton, a intrat în derivă încheind tranzacţii dezastroase pentru ea, mai ales cu Nicolae Boghici, un aşa-zis om de afaceri gălăţean, atât de puternic financiar încât nici măcar un birou cu secretară unde să poată fi găsit nu avea. Avea în schimb un naş de cununie, de botez pentru copii: Dan Nica.

În urma tranzacţiilor cu „morţi”, adică mărfuri greu sau imposibil vandabile, pe care ICMRS-ul le primea la compensare, Boghici câştigă atâţia bani încât ajunge aproape în situaţia de a-şi închiria un birou. În care să-l primească lunar pe Dan Nica, naşul, probabil pentru decontare.

Aşa că, în momentul în care întreprinderea ajunge la 1.700 de angajaţi şi datorii cât casa, în chiar, atenţie, ultima zi de existenţă a fostului APAPS, statul român, ştergându-i datoriile, i-o face cadou chiar finului Boghici. Acesta este un pic încurcat de faptul că statul nu i-a şters şi pe cei 1.700 de angajaţi, care, orice aţi spune, sunt totuşi ceva mai mult decât o secretară şi Boghici nu ştie ce se poate face cu ei pentru că e (era în 2004 – n.m.) obişnuit doar cu secretarele în preajmă.

Dar, totuşi, muncitorii lui Boghici se pot (se puteau face în 2004 – n.m.) face utili cumva. Ei pot să muncească reparând la SIDEX, iar banii obţinuţi trebuie neapărat să-l cunoască la un moment dat al fiecărei luni şi pe Dan Nica, cel care a făcut posibilă această „reuşită” privatizare.

Cam acestea ar fi câteva coordonate ale unui părinte bogat din Europa, care îşi ţine odrasla la studii printre bogaţii lumii. Aceasta este, probabil, social-democraţia românească, aşa cum o înţelege un baron PSD-ist. („Academia Caţavencu”, nr. 673/2004)

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu