Povestea porcului (VI)
vineri, aprilie 29, 2022 7:54
În 1989 a fost, cică, o revoluţie anticomunistă. Atât de „anticomunistă” a fost încât, în primii 7 ani după decembrie 1989, România a avut Preşedinte un fost nomenclaturist de frunte al Partidului Comunist Român, Ion Iliescu, şcolit la Moscova unde a fost racolat de KGB, şi mai toate personalităţile publice ale României postcomuniste preveneau din rândurile nomenclaturii comuniste şi din rândurile Securităţii comuniste (ofiţeri şi turnători).
Printre cei care au modelat spaţiul public românesc, după decembrie 1989, s-a numărat şi poetul de curte al dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, Adrian Păunescu, fie-i numele blestemat, cel care, într-un dispreţ total faţă de crimele comuniştilor şi suferinţele românilor în comunism, aducea greţoase elogii tiranului Ceauşescu, cel care a împuşcat ţărani care se opuneau colectivizării, pe vremea când era mare sculă prin armata Republicii Populare România, colhoz sovietic creat de Stalin, cel mai mare criminal din istorie.
Haideţi să mai vedem un episod din povestea horror a numitului Adrian Păunescu, cel care era să fie linşat în decembrie 1989 de către revoluţionari, dar, având şoriciul gros, a ieşit rapid din cocină şi a ajuns, la un moment dat, senator PSD = ciuma roşie, urmaşul Partidului Comunist Român.
Cu porcul la cumpărături
Fraţilor, vine iarna grea în curând, e sigur! Am cea mai bună dovadă: l-am văzut pe porc (Adrian Păunescu, în 2004, pe vremea când era senator PSD – n.m.) luând nu doar mănunchiuri de paie în gură, ci făcându-şi provizii cât pentru şapte cocini, cât pentru şapte ierni, cât pentr şapte sute de mandate de senator.
Eram săptămâna trecută (în septembrie 2004 – n.m.) într-un supermarket când, ce să vezi, a dat buzna porcul, îmbrăcat într-un costum de culoarea şoriciului mocirlit. S-a repezit la standul de mezeluri, unde erau postate mai multe puncte de sampling. A trecut pe la toate şi a halit fără remuşcări hălci de salam, pastrame şi cârnaţi făcuţi din carnea semenilor săi, cu mult mai onorabili.
Fiindcă erau gratis, nu lua ca tot omul câte una bucată din fiecare mostră, ci înfuleca cu toptanul, câte zece-cincisprezece o dată.
Apoi guicea la însoţitorul său, probabil şoferul, care se ţinea lanţ de porc, să ia trei salamuri din alea, două din celelalte, patru şunci, o mie şi unu de cârnaţi, o tonă de muşchi, cinci miliarde de costiţe afumate, un munte de slană. Poate cifrele nu sunt tocmai exacte, dar se apropie de realitate.
La final, coşul era plin până la refuz de alimente, iar şoferul, leşinat de atâta alergătură, căci porcul doar dicta ce să cumpere, nu punea copita pe nimic.
Ba nu, totuşi, un singur lucru s-a forţat să-l ia singur: aparatul foto cu care l-am imortalizat în viu pentru dumneavoastră (în articol apar şi pozele; probabil, Adrian Păunescu a încercat să-i smulgă aparatul foto ziaristului – n.m.).
A fost un adevărat spectacol, un porc alergând printre rafturile magazinului ca printre rândurile de porumb şi urlând din toţi bojocii: „Ia stai, vino încoace, nemernicule!”.
Ar mai fi ceva de spus. Porcul s-a transformat în căprior şi a vorbit la telefon şi a întrebat mieros pe cineva, pesemne o scroafă amantă: „Auzi, spune-mi, tu ce cafea bei? Aha, ness! Bine, dragă.”
Iar când şoferul, transpirat de la atâta împins la vagonul cu mâncare porcească, s-a întors cu două cutii de ness, căpriorul s-a transformat la loc în porc şi a guicit nervos: „Ce-s cutiile astea, sunt prea mici, nu-i de ajuns, du-te şi mai ia şi una mare!”. („Academia Caţavencu”, nr. 667/2004)
Citeste si articolele:
