Sfinţii BOR: astăzi, despre sfântul Ştefan cel Mare

marți, decembrie 8, 2020 20:07

Daniel CioboteaCe credeţi că făcea PSD = ciuma roşie în 2004, sub conducerea binomului horror pentru România, Ion Iliescu, celebrul criminal KGB-ist, şi Adrian Năstase, cel mai mare mafiot de după 1989, mare prin averea furată de la statul român, adică de la noi toţi (dacă nu l-o fi depăşit un alt mafiot PSD-ist, de dată mai recentă, borfaşul Liviu Dragnea)? Păi, doar nu vă imaginaţi că ciuma roşie construia spitale în acea perioadă. Nu, efectiv arunca mulţi bani pentru a celebra 500 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare. Şi Sfânt, conform cu sfinţii din BOR (Şpagoveanu şi restul). De ce l-au declarat Sfânt pe Ştefan cel Mare cei din BOR, în frunte pe atunci cu pupincuristul dictatorului ateu Nicolae Ceauşescu, demolatorul de biserici, unele monumente istorice, pupincuristul cu pricina fiind fostul patriarh Teoctist, nu prea am habar. Dar am găsit întâmplător un articol din acea perioadă ce merită citit şi-n care autorul îşi pune aceeaşi întrebare: ce legătură are sfinţenia cu Ştefan cel Mare? Probabil aceeaşi legătură pe care o are BOR cu aplicarea învăţăturilor Bibliei în viaţa popimii care huzureşte din bani publici şi nu plăteşte impozit statului român. Iată şi textul din 2004.

Anul Ştefan cel Mare şi Scump

Nu cunosc ritualul sanctificării în Biserica Ortodoxă şi nu am reuşit să aflu multe despre acest subiect de la prietenii mei cei mai citiţi şi informaţi. Dar, în compensaţie, prietenii mei au încercat să-mi ofere date despre sanctificarea la catolici, un proces ceva mai riguros şi mai transparent.

La catolici, candidatul la sanctificare trebuie, mai întâi, să fie beatificat, adică să treacă prin stadiul de “fericit” pentru ca, după aceea, să ajungă în etapa superioară şi să fie declarat “sfânt”. Pentru fiecare dintre etape (între care trec ani de zile) i se cere să fi înfăptuit un număr de minuni în timpul vieţii şi un alt număr de (alte) minuni după moarte.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost criticat de gânditorii occidentali că a accelerat şi înmulţit sanctificările pe care Sfântul Scaun le acordă, acum (în 2004 – n.m.), în ritm de premii Oscar. I s-a reproşat Suveranului Pontif că a redus numărul de minuni necesare candidaţilor şi că a pus în discuţie “Instituţia” Avocatului Diavolului care, formată din teologi, încearcă să probeze în tot felul calităţile sanctificabilului.

Nu ştiu temeiul pe care s-a bazat propunerea de sanctificare a lui Ştefan cel Mare. De bună seamă, nu comportamentul său cast, nici cumpătarea în raport cu supuşii ar fi argumentele forte ale celor care l-au făcut sfânt.

Trebuie să recunoaştem, aşadar, că domnitorul nu e un vestit făcător de minuni. Poate, cel mult, ironic, se poate spune că din relaţiile sale extraconjugale au răsarit nişte minuni de copii!

Istoricii mai puţin speriaţi de linia oficială recunosc în Ştefan un mic dictator al epocii, dar cu un PR destul de bun, cum s-ar zice astăzi. Nici faima de strateg nu e chiar atât de mare, ştiut fiind faptul că la sfârşitul domniei sale a plătit un bir consistent turcilor, în ciuda “victoriilor” care ne-au năpădit manualele de istorie.

Şi totuşi, paradoxal, eu vin în sprijinul celor care l-au sanctificat pe domnitorul moldav. Le furnizez o minune clară, palpabilă şi greu de contestat înfăptuită de Ştefan cel Mare. Chiar dacă nu vă vine să credeţi, trebuie să acceptaţi că e o minune ca, dintr-un buget sărman, ca al ţării noastre, să reuşeşti să scoţi sute de miliarde de lei (vechi – n.m.) pentru a sărbători Anul Ştefan cel Mare şi Sfânt! (“Academia Caţavencu”, nr. 656/2004)

Citeşte şi articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu