Conspiraţia cenuşii

sâmbătă, noiembrie 2, 2019 19:16

Fostul puscarias Nicolae CeausescuCititorii “Listei securiştilor din România comunistă” au aflat deja: securistul nu e puiul cu trei picioare şi nici femeia cu barbă. Nimic spectaculos, nimic care să apară la ştirile de la ora 5. Dimpotrivă, la el totul e cenuşiu, mărunt, atenuat. Privindu-l, contemplăm faţa plicticoasă a răului, chipul tern al infernului eficient.

Ni-l putem imagina făcând dragoste cu soţia sau cu amanta lui, crescându-şi copiii, făcându-şi griji şi speranţe pentru ei. Şi, în acelaşi timp, plantând microfoane, primind note informative, redactând rapoarte şi planuri de măsuri. Un birocrat al răului, cenuşiu şi eficient ca orice birocrat.

Iată-l, un om care ia decizii simple, mărunte, fără miză. Decizii secrete, discrete aşadar – ca un soi de negativ al pudorii. Decizii devastatoare totuşi pentru anumite destine. Dar el nu vede asta. Nici n-ar avea cum. Pentru el, destinele astea nu au nimic uman, nimic personal. El nu are nimic personal cu nimeni – nici măcar cu el însuşi. Pentru că nimic personal nu rezistă aritmeticii sale oarbe.

Securistul e perfect opac la umanitatea pe care o distruge prin deciziile sale, prin ordinele şi planurile sale de măsuri. Totul e calcul mărunt, o simplă permutare de obiecte frumos îndosariate, numerotate şi adnotate. Totul e aşa pentru că el a decis să fie aşa. Pentru că el însuşi e aşa.

Iată-l visând la un salariu mai bun, la o pensie mai mare, la o avansare în grad. Iată-l aşteptând respectuos să ajungă, din locotenent, maior, colonel, sau poate chiar general. Sau poate şef de direcţie regională, dacă nu chiar undeva în centrala de la Bucureşti. Calcule modeste cu rămăşiţele propriei umanităţi – o veritabilă conspiraţie a cenuşii.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Odată apărută o asemenea specie de om, conspiraţia se exteinde. Apar alţii care vor să lucreze pentru el. Pentru nişte bani în plus, pentru un loc de muncă mai acătării…

Amelia Gavrilescu decide să îşi toarne soţul, ba chiar îi ajută pe securişti să “instrumenteze cazul”. Nu cere în schimb decât transferul într-un alt loc de muncă; este o femeie bolnavă şi nu mai poate lucra ca simplă muncitoare într-o fabrică. Iar Constantin Sprincenatu, general de Securitate, intervine pentru ca Amelia Gavrilescu să fie ajutată. Ce anume mai putem spera să comentăm aici?

Într-o poziţie simetrică cu cea a turnătorilor îi găsim pe membrii nomenclaturii comuniste. Ei nu sunt angajaţi, ci angajatorii securiştilor. Fără asemenea oameni, capabili de astfel de calcule meschine, joase, fără substanţă, comuniştii nu ar putea conduce nici măcar o zi.

Dar aceste cenuşi ucigaşe, aceste chipuri insipide ale morţii nu pot fi numite. Şi chiar asta e miza “Listei securiştilor din România comunistă” (“Listei lui Secu”): de a arăta că numele lor pot fi rostite, că deştertul poate fi identificat. Creştinii, în crezul lor, fac acelaşi lucru. Când vorbesc despre Hristos, ei spun că “S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pontiu Pilat”. Nu uită să-i spună pe nume birocratului roman.

La fel, umanitatea noastră a fost călcată în picioare în zilele lui Bodunescu Ion, ale lui Faur Ioan, ale lui Iovan Constantin, ale lui Mucichescu Dan, ale lui Simon Gheorghe şi ale tuturor celorlalţi ofiţeri de Securitate. Iar asta nu putem uita.

“Cui foloseşte lista asta?”, întreabă un fost securist care a decis să nu îşi dea numele. Nouă, tuturor celor care o citim. Ea ne spune că a existat în România o conspiraţie a cenuşii. Şi că oricare dintre noi poate oricând să înceapă să facă aceleaşi calcule, să îşi aritmetizeze fiinţa, să renunţe la miza umanităţii sale. Şi nici asta nu putem uita. (Sorin Cucerai)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu