În comunism, sub teroarea Securităţii, acasă se vorbea în şoaptă
marți, septembrie 18, 2018 16:17Prozatorul Stelian Tănase a avut excelenta idee de a-şi publica dosarul de la Securitate împreună cu jurnalul personal din perioada când a fost urmărit: martie 1983 – decembrie 1989 (Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă, dosar-jurnal din anii târzii ai dictaturii). Intrase în atenţia Securităţii din mai multe motive: era nemulţumit – şi o spunea în gura mare – că nu-i apar romanele, avea legături cu cetăţeni străini, frecventa ambasadele occidentale, avea iubite de cetăţenie străină …
Aşa că Securitatea obţine aprobarea de a-l intercepta cu mijloacele T.O. tip I.T.C. (interceptarea convorbirilor telefonice), este filat, prietenii şi colegii sunt la rândul lor spionaţi: “Trăiam în mijlocul unei reţele dense de agenţi – ofiţeri de Securitate şi informatorii lor. (…) Ce adunau în rapoartele lor pare azi derizoriul şi fără sens. Erau obsedaţi că nu sunt iubiţi, că la orice semn de slăbiciune ar putea fi răsturnaţi”, notează la un moment dat prozatorul.
Adevărul e că, iubiţi sau nu, securiştii şi oamenii lor îşi făceau treaba în dorul lelii. Serviciul IND. INV (?) solicitat să afle cât mai multe despre Alexandru Paleologu (vechi colaborator al Securităţii) scrie în raport: “Datorită comportamentului soţilor Paleologu (cei doi erau foarte retraşi – n.m.)şi datorită faptului că locuiesc într-un imobil izolat faţă de celelalte imobile din jur (…) nu am avut posibilităţi de a afla date complexe despre aceştia”.
Fiind la rândul meu cercetat (probabil fiindcă mă vedeam cu Stelian Tănase), la data de 11.09.1989 securiştii nu reuşesc să afle (de la vecini, bănuiesc) că plecasem din ţară, în SUA, încă din 26 august. Constată însă că nu mi-am înregistrat copiii în cartea de imobil. Adevărul este că Securitatea se baza pentru a teroriza populaţia pe o reţea amplă de informatori şi pe frica noastră inculcată în anii de teroare 1947 – 1964, conform proverbului frica păzeşte bostănăria”.
Atunci când Stelian Tănase se hotărăşte să acţioneze şi să strângă semnături pe o scrisoare de protest adresată lui Dumitru Radu Popescu, pe atunci preşedintele Uniunii Scriitorilor şi membru al C.C. al P.C.R. (Comitetul Central al Partidului Comunist Român – n.m.), securiştii devin mai activi. Mă întreb ce-o fi simţit Stelian Tănase atunci când, citidându-şi dosarul, a aflat că cel puţin doi dintre semnatarii scrisorii de protest erau informatori ai Securităţii şi că, cu toate precauţiile pe care şi le-a luat, Securitatea i-a ştiut în amănunt toate mişcările şi planurile. Vorba lui: dacă mămăliga nu exploda, nu se ştie ce soartă ar fi avut unii dintre noi.
O carte care se citeşte cu sufletul la gură şi care ne arată încă o dată ce-au făcut comuniştii din noi: o turmă înfricoşată, condusă de un pumn de ticăloşi. (Ştefan Agopian, “Academia Caţavencu”, nr. 534/2002)
Citeste si articolele:
Comunazismul | A șaptea dimensiune says:
decembrie 27th, 2018 at 12:18
[…] În comunism, sub teroarea Securităţii, acasă se vorbea în şoaptă […]
Exilexicon | A șaptea dimensiune says:
aprilie 28th, 2019 at 16:04
[…] În comunism, sub teroarea Securităţii, acasă se vorbea în şoaptă […]
Procesul comunismului în interviuri | A șaptea dimensiune says:
aprilie 29th, 2019 at 11:12
[…] În comunism, sub teroarea Securităţii, acasă se vorbea în şoaptă […]