Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului

marți, decembrie 14, 2010 7:54

PSD, ciuma rosieÎn 2003, înainte de a emana la Curtea Constituţională, senatorul PSD Ion Predescu era numit şeful unei subcomisii parlamentare, al cărui scop a fost acela de a băga beţe-n roate trinomului Pleşu-Dinescu-Patapievici (PDP), care bătea la cap SRI să predea mai repede arhiva la CNSAS. Primul lucru pe care l-a făcut Predescu a fost să se alieze cu pesediştii şi peremiştii din Colegiul CNSAS împotriva celor care au solicitat ceva mai sonor accelerarea ritmului deconspirărilor sau au somat public SRI să predea arhiva la CNSAS. Verdictul de necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică, pe care l-a primit în 2004, nu-l absolvă pe Predescu de suspiciunea că ar avea dosar de reţea, bine pitit sub faldurile rochiei de chivuţă a SRI. Un Predescu şantajabil este tot ce-şi putea dori mafia securisto-comunistă din România. Pentru a desfiinţa CNSAS-ul (se întâmpla în 2010 – n.m.), PSD-ul a a redus mia întâi mandatul colegiului CNSAS de la şase la patru ani, pentru ca trinomul PDP să fie eliminat. Predescu a întocmit un raport, prin care cerea explicit eliminarea tuturor membrilor Colegiului CNSAS care nu au fost nominalizaţi de PSD. Printre ei figurau, bineînţeles, inamicii publici Pleşu, Dinescu, Patapievici. Doar infernalele presiuni ale opiniei publice au oprit în aer mâna de zombie a lui Predescu să nu desfiinţeze de tot CNSAS. Până la urmă, manevra Curţii Constituţionale, din care făcea parte şi pesedistul Ion Predescu, a reuşit în 2010 şi CNSAS a fost declarat neconstituţional, urmând ca toate sentinţele date de CNSAS să ajungă în justiţie. Şi ce bucurie era în tabăra securisto-comunistă a PSD-ului pe atunci. (Academia Caţavencu)

Epilog
Dacă în 2008 fiecare candidat la alegerile locale a depus o declaraţie pe proprie răspundere că nu a colaborat cu Securitatea. În 2012, cu USL-ul (Uniunea Sovietico-Liberală) la butoane nu s-a mai pus problema. Securişti şi comunişti/ i-aţi dat jos pe pedelişti.

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

8 Responses to “Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului”

  1. Cum a falimentat mafiotul PSD-ist Liviu Dragnea unitati economice ale Romaniei | A șaptea dimensiune says:

    februarie 10th, 2016 at 17:27

    […] Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului […]

  2. Cum a fost falimentată România în guvernarea Adrian Năstase | A șaptea dimensiune says:

    martie 17th, 2016 at 20:07

    […] Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului […]

  3. Cum ‘luptau’, în 2009, neocomuniştii din PSD cu criza | A șaptea dimensiune says:

    martie 17th, 2016 at 22:03

    […] Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului […]

  4. Stilul mafiot în care s-au refăcut proprietăţile în România | A șaptea dimensiune says:

    martie 18th, 2016 at 22:05

    […] Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului […]

  5. Cum trimitea infractorul George Becali interlopi sa-i ameninte pe parintii elevilor din galeria Stelei | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 7th, 2016 at 16:03

    […] Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului […]

  6. Şi în domeniul crimelor mai avem de învăţat de la japonezi | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 7th, 2016 at 21:26

    […] Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului […]

  7. Pentru pesedişti, România este doar ţara unde ei pot fura fără probleme | A șaptea dimensiune says:

    iunie 22nd, 2016 at 21:46

    […] Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului […]

  8. Cum a devalizat caracatiţa pesedistă băncile din România | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 7th, 2016 at 21:25

    […] Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului […]

Adauga un comentariu