PSD a însemnat întotdeauna drumul spre barbarie

joi, august 7, 2014 14:26
Posted in category PSD = PCR

PSD, ciuma rosieFrustrați că ei nu pot fura la fel de mult ca un Adrian Năstase, frustrați că ei nu pot citi nici măcar discursurile tembele ale lui Ilici “KGB” Iliescu, frustrați că ei nu se pot bucura de accesul la informații, frustrați că ei nu pot călători fără rost precum nomenclatura PSD-istă din Parlament, ciobanii analfabeți și țiganii infractori, plus pensionarii cu mintea la plimbare, au făcut vreme de un sfert de secol un singur lucru: pavarea drumului României spre un viitor nesigur cu barbarie, corupție, minciună, bolșevism. Ghinionul face ca, în măscăriciul Ponta, să fie concentrate toate frustrările și toate păcatele găștii de ciobani și țigani incapabili să trăiască într-o societate liberă. Ei au nevoie de tătuci, care să le dea, de tătuci care să ia de la cei care pot și să dea idioților care nu pot. Părăsind gândirea comună, de vulg (ciobanii analfabeți și țiganii infractori se pot opri aici cu cititul), am găsit un material extrem de interesant despre intențiile mitomanului Ponta. Haideți să urcăm spre un limbaj ceva mai academic și să-l citim (doar câteva fragmente, restul la link-ul de mai jos) pe Ioan Bujor. Înainte de asta, încă o precizare: sunt convins că pe Viorel Ponta nu-l ascultă niciun politician serios de pe această planetă. El este doar sluga celor care vor să nu răspundă în fața legii pentru jaful practicat în Republica Securistică România. El este sluga foștilor securiști, a fostei nomenclaturi comuniste, cei care au transformat România într-o republică bananieră unde legea e doar pentru fraieri. Securiștii nu prea au pierdut niciodată din 1989 încoace. Ar cam fi momentul să piardă. De preferat, la vot. Altfel, s-ar putea să iasă deranj mare.

Drumul spre barbarie. Ideologia și sofismele din discursul candidatului Ponta

Urmează cultul uniformelor. Știți foarte bine ce au însemnat cămășile (verzi, negre,brune) și uniformele (staliniste, maoiste) în barbaria secolului 20.

Rareori discursurile politicienilor, mai ales cele festive, sunt demne de interes – cel mai adesea sunt colecții de truisme, locuri comune ori clișee. Nu e și cazul cuvântării de la Craiova a candidatului PSD pentru președinție – Victor Ponta.

Într-un discurs de zece pagini, actualul premier condensează ideologia formațiunii pe care o conduce și creionează liniile de forță ale propagandei partidului său. Dar, lucru și mai rar, realizează o extrem de utilă și fidelă imagine a momentului politic european și rezumă, direct sau prin ricoșeu, precaritatea spiritului democratic specifică sud-estului european și barbaria (neo?)fascistă in statu nascendi din bogatul și civilizatul occident. (…)

(…) Valorile modernismului european sunt luate la rând și depreciate sau reinterpretate. În locul satisfacției lucrului bine făcut, a performanței, ni se propune mândria de a fi – român, ortodox, militar – mândria nu pentru ceea ce ai făcut și te-ai făcut prin efort propriu, ci fala goală a ceea ce ești fără meritul tău. Cum ar zice Cioran, mândria de a fi paraguayan; sau de a avea ochi verzi. (La celălat capăt, evident, pândește vina pentru ceea ce ești, nu pentru ceea ce faci – iar asta a fost sursa principală a barbariilor secolului 20.)

Disprețul democrației. Pluralitate = dezbinare, unii = toți

Discursul continuă cu câteva deplasări și alunecări semantice în buna tradiție a totalitarismelor, dar și a moștenirii interne, deschisă de „democrația originală” a lui Ion Iliescu. Democrația, pluralitatea de opinii, viziunile și interesele diferite înseamnă „dezbinare”, „ură”, „luptă a românilor împotriva românilor”.

Interesant este și felul în care candidatul la prima funcție în stat operează cu sensul de „majoritate” sau chiar „totalitate” al unor pluraluri sau metonimii precum „românii”, „oamenii” sau „țara”. Faptul că dorința a 7,4 milioane de oameni nu s-a împlinit însemnă că „doi ani din viaţa acestei ţări au fost furaţi” iar el este cel chemat să producă „schimbarea pe care oamenii au votat-o în urmă cu doi ani”.

Frust și tehnic: la referendumul din 2012 s-au prezentat la urne sub 50% dintre electori și au votat pentru demiterea președintelui vreo 40,5%. Unii români au mers la vot, unii români au vrut ceva. Nici măcar majoritatea, cu atât mai puțin toți. Deci doi ani din viața unor locuitori ai țării s-au pierdut, nu din viața țării. Dar matematica politică a secolului 20 ne-a învățat că pot exista partide care să aibă 44% din voturi în martie, iar în noiembrie să fie partid unic.

Demonizarea adversarului. Primitivismul genului

Politicienii care au îndrăznit să aprecieze că festivitatea lansării ar fi nepotrivită într-o zi cu oameni morți sau lăsați fără case de inundații devin „nişte doamne de la PNL, PMP, nu ştiu exact, care spuneau sau au dat nişte comunicate despre inundaţii şi mă întrebam dacă au dat comunicatele de la Monte Carlo sau de pe o plajă luxoasă din Grecia sau din altă parte”.

Două dintr-o lovitură: femeile și bogații. Găsim, de asemenea, voalate atacuri la altă țintă feminină, Elena Udrea: „să nu vă aşteptaţi să-mi fac un alt partid pentru mine, pentru favorite”.

Dar autorul celebrei apelări „Fă, Doina” întărește machismul ceva mai încolo. Un politician cu o carieră publică de peste zece ani, europarlamentar la al doilea mandat este „fiică sau soţie a unui om politic”. A deprecia astfel cariera politică a unei femei – întâmplător soția sa și fiica lui Ilie Sârbu – este o încurajare nepermisă a misoginismului primitiv într-o Europă în care Elveția a acordat drept de vot femeilor în 1971, iar principatul Liechtenstein în 1984.

Populism și utopie. Iulie 2012 = Decembrie 1989

„Cred că este un proiect naţional de care România are nevoie după zece ani de dezbinare, de ură, de luptă a românilor împotriva românilor.” În ce constă? Nu aflăm până la finalul discursului.

Alesul rezolvă tot. Proiectul nu e un plan de construcție ci unul de demolare a „regimului Băsescu” și de îndreptare a nedreptăților. Are însă o calitate: e „național”. Destul de vag încât promotorul său să nu poată fi chemat la socoteală la final de mandat, dar obligatoriu, căci a fi contra lui înseamnă a fi împotriva națiunii.

Mai mult, alesul va repara tot ce a fost greșit sau rău în ultimii 25 de ani, pentru că e „un proiect care cred că va aduce ţării noastre ceea ce ne-am dorit şi în decembrie ’89, şi în iulie 2012 în egală măsură.” A compara cele două mandate ale lui Băsescu cu dictatura comunistă a lui Ceaușescu e un demers similar negaționismului. Dar poate știe premierul vreo dictatură în care dictatorul acceptă un premier din partidul advers…

În afară de clișee precum „România puternică” şi „schimbare până la capăt”, găsim că premierul își propune să-i facă pe români să nu-și mai dorească să plece spre țări mai bogate și mai civilizate. „Vreau să credeţi (…) că România are o şansă extraordinară de schimbare, că am început această schimbare în urmă cu doi ani şi jumătate şi că putem să facem schimbarea României până la capăt”. O adaptare (să nu-i zicem, horribile dictu, plagiat) transparentă după „Yes, we can”, cu care premierul speră că o improbabilă prosperitate poate fi suplintă de mândria de a fi. Altminteri, cine poate fi atât de naiv să creadă că poți trăi – economicește, ca român mediu – la fel ca în Germania câtă vreme economia României e departe de media europeană? Dar componenta economică a acestui proiect lipsește cu desăvârșire.

Primitivismul economic. Țapii ispășitori

De „bogații” ce-și permit o vacanță pe Riviera sau în Grecia știm deja ce părere are șeful unui partid dominat de tot felul de îmbogățiți ai tranziției. Nu-i nimic, e timpul să aflăm și că același candidat știe „foarte bine cât este pensia medie în judeţul în care este comuna Nana (…) 100 şi ceva de euro. Acolo cineva plăteşte o rată de 5000 de euro pe lună (…) cât 50 de pensii ale pensionarilor din comuna Nana”. Evident, „aceste lucruri trebuie să le îndreptăm pentru a avea, într-adevăr, o ţară puternică de care să fim mândri”.

Vizează premierul o creștere a economiei care să susțină o majorare a pensiilor? La celebra întâlnire de la Cotroceni n-a fost prea convingător cu acoperirea deficitului generat de scăderea CAS. Sau vrea pur și simplu „pedepsirea” fiicei președintelui, pentru păcatul de a plăti 5.000 de euro rată. Avalanșa de taxe din ultimii doi ani face mai credibilă o preferință pentru a doua variantă. Cât de eficientă este această politică de creștere a numărului și cuantumului taxelor se poate vedea din eșecul accizei suplimentare pe carburanți: consumul a scăzut cu 6,5% în prima lună de la aplicarea accizei, iar încasările cu peste 15% într-un trimestru.

Abordarea primitivă a economiei se vede cel mai bine dintr-un alt pasaj: „ne-am ţinut de cuvânt (…) am dat înapoi pensiile şi salariile tăiate, am relansat (…) economia şi am redeschis acele companii pe care le închiseseră în 2010 şi în 2011, am reuşit să reformăm sectorul energetic”. A crescut puterea de cumpărare? A scăzut șomajul? Indiferent de profitabilitate, preocuparea vizează „câte mine sunt în pericol de a se închide (…) şi câţi oameni îşi pot pierde şansa de a avea un loc de muncă şi un venit sigur pentru familiile lor”. Soluția e subvenția pentru o industrie neperformantă, nu?

În fine, cum luptă guvernul pentru o dezvoltare sustenabilă aflăm din analiza Consiliului Fiscal: cresc cheltuielile de personal și de bunuri și servicii și scad investițiile.

Primitivismul fricii. Majoritarism religios și xenofobie

Zona cea mai atroce este exploatarea fricii. De străini, de viitor, de Dumnezeu. „Nu vreau să mă acuze nimeni sau să îmi spună de un defect, faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea!”. Tonul este apoi atenuat, premierul afirmă că nu crede „că un candidat la funcţia de preşedinte al României are vreo problemă dacă nu este ortodox sau dacă nu este de etnie română”, dar apoi reafirmă că el aparține majorității, din ambele puncte de vedere. „Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta şi cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru”.

Sigur că aluzia la posibilul său contracandidat – Klaus Iohannis, etnic german și lutheran – este străvezie, dar premierul simte nevoia să ne asigure: „bineînţeles, sunt ortodox, majoritatea românească este ortodoxă”. O astfel de clamare a unei majorități ce ține de educație, nu de opțiune (nici Ponta, nici Iohannis nu sunt convertiți, ci născuți în acele religii), după generalizarea ilicită a opiniilor a 40% dintre electori (de la referendum), arată limpede că premierul vizează mai mult decât o lovitură sub centură aplicată lui Iohannis.

„Biserica şi armata sunt instituţii fundamentale care au ajutat la fondarea şi salvgardarea naţiunii române”. „România este ţara tuturor, indiferent de etnie, de religie, dar este o ţară în care credinţa noastră este esenţială pentru fiinţa neamului românesc”. Noțiunea modernă de națiune este înlocuită cu alte două – etnie și religie. Dar au dovedit vreodată politicienii români respect pentru Biserică și prin acțiuni, prin conduită, nu doar prin vorbe, cum cer Scripturile? Nici minciuna, nici furtul, nici schimbarea soțiilor din pasiune ori calcul nu se numără printre virtuțile creștine, din ce știu. Iar într-o țară în care extremismul interbelic a avut cel puțin nuanțe de fundamentalism ortodoxist și naționalist, folosirea politică a religiei este îngrijorătoare. (…)

Relativizarea justiției

„Mi-am propus, (…) să eliberăm justiţia de sub controlul lui Traian Băsescu şi al oamenilor săi.” Procurorii care i-au anchetat și judecătorii care i-au condamnat mentorul și colegii, și care îi „hărțuiesc” pe alți colegi de-ai săi se află, nu-i așa, sub controlul lui Traian Băsescu. Argumentele sunt niște sofisme: „abuzuri în care oamenii să fie cercetaţi pentru modul în care au votat la referendum să nu mai poată fi posibile într-o ţară europeană”. Premierul produce o echivocație, alăturând „abuz” și „modul în care au votat”. Legea penală (Titlul IX) are prevederi clare pentru infracțiuni electorale: coruperea alegătorilor (cumpărarea voturilor), frauda la vot (votul multiplu) și altele. Or, anchetele procurorilor vizează astfel de fapte, adică modul în care s-a desfășurat procesul electoral, nu opțiunea celor care au votat corect. Nu, nu a fost nimeni anchetat pentru că a votat pro sau anti-suspendare.

Candidatul PSD continuă spunând: „cred că niciodată şi în niciun fel niciun om politic (…) nu mai trebuie să fie lăsat să stăpânească justiţia, să o folosească împotriva adversarilor politici sau ca să-şi protejeze rudele şi prietenii care comit fapte penale”. Fratele președintelui este în arest preventiv, mulți membrii ai partidului care l-a susținut se află după gratii. Iar adversarii politici au fost condamnați de instanțe pentru fapte penale, nu pentru opțiuni politice.

***************

Reiau ce spuneam mai sus: democrațiile liberale moderne au stabilit niște limite dincolo de care să nu se poată trece: sentimentele cele mai profunde, precum mândria etnică sau credința religioasă nu se folosesc în politică; teama de suferință și de moarte, teama de sărăcie și umilință nu se folosesc în politică. Toate acestea intră în zona drepturilor fundamentale ale omului, sunt sacrosancte și dincolo de politică, pentru că țin de binele personal.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

6 Responses to “PSD a însemnat întotdeauna drumul spre barbarie”

  1. Sărăcia și prostia votează mafia PSD-istă says:

    noiembrie 14th, 2014 at 19:31

    […] PSD a însemnat întotdeauna drumul spre barbarie […]

  2. PSD-istii au adus sistemul de pensii in colaps total | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 23rd, 2015 at 19:05

    […] PSD a însemnat întotdeauna drumul spre barbarie […]

  3. Ponta, creștinul-ortodox model: căsătorit, dar în pat cu amanta | A șaptea dimensiune says:

    iulie 8th, 2015 at 14:24

    […] PSD a însemnat întotdeauna drumul spre barbarie […]

  4. Mitomanul Ponta a îndatorat extern România cu peste 8 miliarde de euro | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 26th, 2015 at 11:43

    […] PSD a însemnat întotdeauna drumul spre barbarie […]

  5. Ilici “KGB” Iliescu, cel care a grațiat borfașii | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 10th, 2016 at 20:46

    […] PSD a însemnat întotdeauna drumul spre barbarie […]

  6. Decalogul PSD-ist al dezinformării | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 11th, 2016 at 16:10

    […] PSD a însemnat întotdeauna drumul spre barbarie […]

Adauga un comentariu