A șaptea dimensiune

Localizarea informaţiilor în Internet se realizează apelându-se la aşa-numiţii ‘identificatori uniformi de resurse’ (URI, Uniform Resource Identifiers). Este considerată ‘resursă’ orice entitate electronică având o identitate, de exemplu un document text, imagine, muzică, un serviciu (poştă electronică), o colecţie de alte resurse.

Pentru localizare, resursele sunt desemnate printr-un ‘identificator’ care reprezintă o secvenţă de caractere având o sintaxă bine definită. Pentru ca diverse tipuri de identificatori de resurse să poată fi utilizate în acelaşi mod, s-a recurs la folosirea unor scheme uniforme de identificatori. Identificatorii uniformi de resurse pot fi divizaţi în două categorii: (1) localizatori uniformi de resurse (URL, Uniform Resource Locator; vezi si aici) care identifică resursele prin intermediul adresei calculatorului pe care sunt stocate şi a reţelei din care face parte acel calculator; (2) nume uniforme de resurse (URN, Uniform Resource Name) care permite specificarea unei resurse prin intermediul unui nume care rămâne permanent şi unic.

Pentru a fi identificate, calculatoarelor conectate la Internet li se atribuie numere unice (IP). Deoarece utilizatorul reţine mai greu un număr, calculatorul conectat la Internet are atribuit şi un ‘nume de domeniu’. Domeniul poate conţine mai multe subdomenii. Schema folosită în Internet pentru structurarea domeniului pe mai multe niveluri de subdomenii formează ‘sistemul numelor de domeniu’ (DNS, Domain Name System; vezi aici).

Numele de domeniu este format din mai multe părţi, care corespund numelor de subdomenii, fiind separate prin punct. De exemplu aşa: subdomeniu.domeniu.tld Partea finală se numeşte TLD (Top Level Domain; vezi aici) şi, până în 2012, erau permise doar anumite şiruri de litere (de la anul TLD-urile vor putea cuprinde multe alte combinaţii; vezi link-ul anterior). Fiecare TLD este administrat de o autoritate care primeşte cererile de la cei interesaţi de a înregistra un domeniu cu respectivul TLD şi le aprobă sau nu, asigurând unicitatea.

Domeniile primare (principale) sunt cele apărute la începuturile Internetului (de obicei localizate în SUA; vezi aici lista exclusivă de domenii, până în 2012, 22 generice şi 250 asociate ţărilor). De exemplu, .com desemnează o organizaţie comercială (unul din primele TLD-uri), .net reprezintă organizaţii şi resurse de reţea etc. Tot domenii primare sunt considerate domeniile corespunzătoare statelor lumii, codificate conform codului rutier. De exemplu, .ro corespunde României, .fr pentru Franţa etc.

În România, autoritatea care se ocupă cu înregistrarea şi reglementarea domeniilor .ro este Reţeaua Naţională de Calculatoare (RNC). Dacă se doreşte accesarea unei anumite resurse (fişier) memorată pe un server Web, va trebui ca, în cadrul adresei, imediat după domeniu să fie specificată calea până la acea resursă, adică şirul de nume de directoare, terminat eventual cu numele fişierului dorit.

Citeste si articolele:

• Structuri şi dispozitive ale Internetului
• Istoria Internetului
• Cele mai accesate site-uri pe Terra
• Unde este cenzurat accesul la Internet
• Tutoriale întru ştiinţa noastră