Mircea Cărtărescu, cel mai mare scriitor român contemporan, despre Adrian Năstase, cel mai şpăgar premier
joi, aprilie 20, 2023 18:01Mircea Cărtărescu într-un număr din „Jurnalul naţional”, octombrie 2004, despre Adrian Năstase, candidat al PSD = ciuma roşie funcţia de Preşedinte al României în acel an 2004:
„Tot cu bunicuţa (Ion Iliescu – n.m.) de mână, Baroane? Tot cu frăţiorul mai mare, şcolit la Moscova, intri în ring? (…)
Baroane, baron roşu de Colentina! Umblă vorba că nu eşti bărbat, chiar dacă ai mii şi mii de ouă. Acum se vede că e aşa: nu eşti bărbat, Baroane! Eşti iepuraşul care strigă cel mai tare „Prindeţi iepuraşul!”, ţi-e frică până şi de umbra ta.
Se zice că eşti social-democrat, Baroane. Şi că toţi din jurul tău sunt social-democraţi. Că vreţi dreptate pentru toţi şi protecţie socială. Cum dreptate, când sunteţi putred de bogaţi? Şi când toţi ceilalţi sunt putred de săraci? Păi, nu e, baroane.
Ce social-democrat stă călare pe saci de bani? Ce social-democrat are fabrici şi ferme, plus conturi în bănci elveţiene? Ce social-democraţi mai împart o ţară-n felii ca pe-un tort şi cumpără deodată jumătate din Delta Dunării?
Prietenii tăi din Internaţionala Socialistă? Socialismul cu caviar şi Veuve Cliquot? Barbusse, care scria despre bieţii muncitori din vila lui de pe Coasta de Azur? Gorki, care scria despre bieţii muncitori pe ruble de aur? Din ăştia-mi sunteţi, Baroane?
Toţi învârtiţii acestei ţări, toată pegra foştilor activişti (comunişti – n.m.), toţi mafioţii pe faţă ai industriilor, şi-ai terenurilor, şi-ai televiziunilor, şi-ai ziarelor, şi-ai fotbalului, şi-ai sindicatelor s-au trezit peste noapte social-democraţi, oameni de stânga multimiliardari?
Baron roşu de Colentina, o vorbă-nţeleaptă zice aşa: poţi prosti pe toată lumea un timp şi pe câţiva tot timpul. Dar nu poţi prosti pe toată lumea tot timpul.” („Academia Caţavencu”, nr. 677/2004)
Citeste si articolele:
- Adrian Năstase în 1981: „Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, contribuţie majoră la pacea lumii”
- Adrian Năstase în 1972: „Viitorul luminos al lumii va fi comunist”
- Adrian Năstase în 1980: „Strălucita contribuţie a tovarăşului Nicolae Ceauşescu la dezvoltarea gîndirii româneşti şi nu numai”
- Adrian Năstase în 1983: „Drepturile omului, un concept retrograd”
- Adrian Năstase în 1982: „Tovarăşul Nicolae Ceausescu, contribuţie majoră la pacea lumii”
