Povestea porcului (VIII)
duminică, iulie 31, 2022 12:02
La cenaclul „Flacăra”, Adrian Păunescu dădea tonul, iar turcii dădeau tronul
S-a întâmplat vara, în 1985. Ignatul era departe şi nimic nu părea să ameninţe şoriciul personajului nostru. Nimic altceva în afară de grosimea lui. Soarele pălea în amurg şi muştele se retrăgeau agale de prin coteţe spre rahaţi mai primitori.
Era sâmbătă, era final de Cenaclu „Flacăra” într-un orăşel din judeţul Constanţa. Totul era atât de frumos, că se-nţelegeau între ele nu doar omnivorele cu ierbivorele şi cu carnivorele, ci şi naţionalităţile noastre conlocuitoare.
Dacă nu ne credeţi, vă poftim să vedeţi ce a consemnat la câteva zile revista de propagandă a manifestării: „Printre miile de spectatori entuziaşti, am observat şi un turc bătrân, pe care l-am întrebat ce părere are despre Cenaclul „Flacăra”. Răspunsul a fost „Benim bok Cenaclul Flacăra!”. Iată deci că mesajul nostru ajunge la inimile întregului popor, indiferent de vârstă sau naţionalitate conlocuitoare, ceea ce demonstrează” bla-bla-bla.
La câteva ore de la punerea tirajului pe tarabe, tot judeţul Constanţa se ţinea cu mâinile de burtă şi de dos de atâta râs. Pentru că bătrânul declarase un lucru pe care redactorul nu s-a ostenit să-l înţeleagă, adică, într-o traducere liberă şi fără prea multe sforţări: „Cenaclul Flacăra mănâncă căcat!”.
Ce să-i faci, omul nu se mai putuse ţine şi scăpase marele şi moţatul adevăr. Şi unde mai pui că spusese lucrul ăsta nu numai în revistă, ci şi pe scenă, unde fusese urcat de alaiul de slugi al lui Păunescu.
În numărul următor, în subsolul paginii în care era relatat un nou succes al Cenaclului, apărea în chenar o notă semnată A.P., ce suna cam aşa: „Incidentul de săptămâna trecută a facăut ca majoritatea membrilor Cenaclului să ceară excluderea oraşului din viitoarele noastre turnee; cumpănind însă lucrurile, am ajuns la concluzia că nu putem pedepsi un oraş întreg pentru afirmaţiile unui bătrân decrepit, senil, drept pentru care vom continua să” bla-bla-bla.
Aşa că Cenaclul s-a reîntors peste o vreme în Mangalia, spre bucuria celor care, neprinzând loc în picioare, se aşezau pe vine. („Academia Caţavencu”, nr. 669/2004)
Citeste si articolele:
