Poate, totuşi, în România, după 1989, s-ar fi construit nişte spitale, dacă popimea criminală n-ar fi cerut mereu bani publici pentru construcţia de catedrale şi biserici fără număr
vineri, februarie 12, 2021 19:40Evident, nu-i prost cine cere, e prost cel care dă bani publici, destinaţi construcţiei de spitale, pentru catedrale faraonice, pe care lumea civilizată nu le mai construieşte de jumătate de mileniu. E un fel de-a spune că politicienii, cei care au dat popimii bani, au fost proştii de serviciu ai naţiei, deoarece politicieni mafioţi, în combinaţie cu preoţii mafioţi, au instaurat în România un stat medieval, în care se fură pe rupte şi în care prostimea este aburită cu moaşte proaspete şi găleţi roşii cu trei trandafiri.
În acest context horror, haideţi să vedem cum popimea criminală distrugea spaţiile verzi ale oraşelor României pentru caşcavalul ortodox, cu arome de crimă şi jaf, doar ce contează pentru popimea criminală un aer mai curat, din moment ce nu ies milioanele de euro din jupuirea sărmanilor, care, culmea, ar fi trăit şi mai mult, dacă erau acele parcuri, iar pe cale de consecinţă, în lipsa morţii, popimea n-ar fi atins veniturile colosale din traficul cu sufletele oamenilor.
Ce mai punea la cale popimea criminală, în 2004, citim mai jos.
Parcul “Tăbăcărie”, ultima afrontieră
S-au consumat cu celebra Catedrală a Mântuirii Neamului (sau, mai corect, Catedrala Jefuirii Neamului – n.m.) din Parcul Carol atâtea bastoane în cap, ocări televizate şi busuioace peste ochi că a şi uitat lumea de sora ei mai mică de la Constanţa. Catedrala neamului dobrogean, cum ar veni.
Ca şi cel din Bucureşti, edificiul ăsta va hali şi el o felie consistentă dintr-un parc imens, şi anume Tăbăcărie, probabil ultimul spaţiu verde din oraş în care mâna vreunei biserici nu pusese încă piciorul.
Lucru deja banal, de altfel, pentru administraţia Mazăre featuring Teodosie (o combinaţie mortală: drogatul PSD-ist Radu Mazăre, mafiotul puşcăriaş cazat actualmente la mititica şi Şpagoveanu, turnătorul Mache la Securitatea comunistă, puşcăriaşul condamnat cu suspendare, cel care distrus zeci de hectare de vie, cel care a mai distrus nişte vestigii antice pentru parcări destinate limuzinelor popimii, şpăgarul care oferea parohii dacă săreai cu şpaga în valoare de câteva mii de euro, unsul Domnului mare amator de sex cu băieţi de 16-18 anişori – n.m.).
În aceste zile (în iulie 2004 – n.m.) s-a pus prima “piatră de temelie”, stropită cum se cuvine, după gusturi şi puteri, cu pupături de mâini, şpriţane sfinte sau suc de la dozator.
Faza haioasă e că lumea s-a cutremurat de uimire când a auzit că proiectul catedralei va fi unul marca “Patriciu”: se gândea deja la Dinu Patriciu, celebrul arhitect, consacrat însă ca petrolist liberal. Un liberal pe moşia pesediştilor Teodosie şi Mazăre? Deja ne imaginam icoane vărsând lacrimi de motorină, benzină fără plumb sau GPL, dar adevărul e că zvonul era fals: este vorba de Vadim Patriciu. Vă daţi seama ce ieşea dacă zvonul zicea doar de un “proiect al lui Vadim”: dădeau fuga preoţii să-şi cumpere halate albe şi cruci roşii. (“Academia Caţavencu”, nr. 659/2004)
Citeşte şi articolele:
- Atunci când nu se urcă beţi la volan şi ucid copii de 15 ani, ce credeţi că fac popii lacomi din România: împuşcă urşi, specie pe cale de dispariţie
- România popilor lacomi şi ticăloşi, un stat ratat, tot mai departe de valorile prezentului
- Cum a furat popimea ortodoxă din România
- BOR + PSD = MAFIA (II)
- Ce mai făceau prietenii ciumei roşii, ierarhii ortodocşi, prin anii 2000 (XIV)