Desculţ prin dictatura comunistă

duminică, aprilie 8, 2012 9:40

Zaharia StancuŞtiţi care-i cel mai tradus roman românesc din toate timpurile? Dacă v-aţi gândit la vreun titlu din Rebreanu, din Sadoveanu ori din Herta Muller, mai trageţi odată. Nu e nici din Norman Manea, nici din Cărtărescu! E, ca să n-o mai lungim, Desculţ de Zaharia Stancu, care la prima ediţie a avut un volum – şi nu era mare lucru de capul lui -, iar la ultima ajunsese la trei volume, pisălogic proaste, şi apăruse în 28 de limbi străine.

Marin Preda nu suporta Desculţ încă de la prima ediţie. În 1948, când i s-a dat manuscrisul romanului să facă un referat pozitiv despre el, voia să-l desfiinţeze: i se părea scris aiurea şi de o falsitate sinistră. Nici măcar în numele luptei de clasă, la care era şi el sensibil, Preda nu accepta povestea cu botniţele puse ţăranilor din Desculţ şi îl acuza pe Stancu de minciuni teziste despre satul românesc, pe care i le punea în gură lui Darie al lui, ca unui alter ego.

De altfel, după apariţia cărţii, Stancu a întreţinut această confuzie. Avea şi motive. În lagărul de la Tîrgu Jiu, unde erau parcaţi comuniştii, ajunsese tot dintr-o confuzie. De nume. În schimb fusese angajat cu acte în regulă la Siguranţa Statului, ca funcţionar, iar ulterior începuse o carieră de freelancer la aceeaşi instituţie. Securitatea l-a dibuit după război şi a fost dat afară din partid pentru asta. Nu i s-a interzis să publice, pentru că era considerat un scriitor în care se putea avea încredere, chiar de nădejde.

A fost reprimit în PCR la cererea lui Gheorghiu-Dej, în ciuda faptului că Ceauşescu, pupilul lui Dej, spunea că existau dovezi că Stancu turna la Siguranţă încă din adolescenţă. Ajuns din nou în fruntea Uniunii Scriitorilor, Stancu are grijă de soarta romanului său, invită traducători, se autopropune pentru schimburi culturale şi adaugă noi capitole la Desculţ.

În paralel primeşte în Uniune scriitori eliberaţi din închisoare, unii dintre ei muritori de foame, se interesează de soarta tinerilor, încât îşi asigură simpatii din toate generaţiile. Că o fi făcut-o din calcul cinic, pentru a-şi asigura un electorat fidel în Uniune, la o adică, asta contează mai puţin. A făcut-o! După moartea lui Gheorghiu-Dej, protectorul său, Stancu devenise suficient de puternic încât să nu mai aibă nevoie şi de protecţia lui Ceauşescu. Ceea ce nu l-a împiedicat să spună, oportunist, că n-a auzit de Pasternak, atunci când rusul a primit Premiul Nobel. (Cristian Teodorescu, Academia Caţavencu)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

6 Responses to “Desculţ prin dictatura comunistă”

  1. Cum este măcelărită limba română pe net | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 14th, 2015 at 21:33

    […] Desculţ prin dictatura comunistă […]

  2. Eugen Barbu, trişorul literaturii române | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 14th, 2015 at 21:36

    […] Desculţ prin dictatura comunistă […]

  3. Andrei Marga, un fost nomenclaturist bolşevic | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 26th, 2015 at 16:04

    […] Desculţ prin dictatura comunistă […]

  4. Cui datorăm iubirea de criminali bolşevici | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 26th, 2015 at 16:32

    […] Desculţ prin dictatura comunistă […]

  5. Triumful talentului care nu e | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 26th, 2015 at 17:18

    […] Desculţ prin dictatura comunistă […]

  6. De ce ‘Mizerabilii’ lui Victor Hugo nu-i chiar o scriere grozavă | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 26th, 2016 at 18:59

    […] Desculţ prin dictatura comunistă […]

Adauga un comentariu