Dumitru Căruntu – postări pe Facebook (CXX)

luni, martie 18, 2024 20:13
Posted in category Mass-media

IohannisCând te numeşti Klaus Iohannis (Muiannis, pentru prieteni) şi o accepţi pe această piţipoancă numită Alina Gorghiu ca ministru al Justiţiei, deşi nu are studii juridice solide (a absolvit o particulară de rahat, Dimitrie Cantemir parcă, acolo unde orice imbecil care plăteşte taxa primeşte diploma), este clar că vrei să controlezi Justiţia sau/şi s-o aduci într-un stadiu de degradare comparabil cu (in)justiţia din perioda regimului putinist Năstase-Iliescu (2001-2004).

Numai dacă ne gândim la faptul că acest Muiannis l-a ţinut în braţe pe Cătălin Predoiu, omul Mafiei, cel care n-a făcut nimic pentru a îndrepta răul făcut de gaşca puşcăriaşului Dragnea Justiţiei, ba mai mult, ce a început timid Dragnea, regimul Muiannis a terminat în forţă, ei bine, este la fel de clar că regimul Iohannis protejează corupţii, infractorii în general, iar în privinţa Justiţiei este un regim putinist, doar în Rusia criminalului Putin se mai întâmplă ca protejaţii sistemului să fie scăpaţi unul după altul.

Acelaşi Muiannis a semnat pentru Ligia Deca la Educaţie, o nulitate absolută, care a ajuns să dea burse de merit la toate nulităţile şi să pună pe butuci educaţia de calitate din România.

Tot Muiannis are consilier un apărător de criminali din 1989 şi nu l-am auzit niciodată să vorbească despre victimele comunismului, el fiind o lepră pentru care suferinţa umană nu are nicio valoare.

Lipsit de o minimă emapatie, adept al dublului limbaj (una spune în străinătate, vorbe goale, nimic nu face în România), citind discursuri scrise de alţii, fără putere de convingere, un pasager indiferent la direcţia greşită a trenului numit România, acest individ a transformat România într-o Rusie mai mică, din care lipsesc doar crimele politice, dar nu mai avem mult până acolo.

O ţară fără Justiţie, este o ţară nedreaptă. O ţară fără meritocraţie, este o ţară eşuată. Regimul Iohannis a adus degradarea societăţii pe culmi nebănuite: puşcăriaşi care candidează la funcţii publice, fără nicio jenă, analfabeţi care ocupă funcţii publice, pentru profesorul Iohannis nu contează dacă Ciolacu are Bacalaureatul luat, ori nu.

Dintre toţi preşedinţii României, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis (criminalul Ceauşescu nu se poate numi „preşedinte”, nu l-a ales poporul, s-a autoales, va rămâne în istorie ca un dictator), Iohannis îmi trezeşte cea mai mare cantitate de scârbă. Faţă de Iliescu simt furie, dar nu scârbă. Iohannis este apogeul scârbei umane. Un mare, foarte mare Nimeni, pentru această ţară, care vreme de 8 ani i-a plătit vacanţele şi concediile de lux.

Oamenii Bisericii fac numai „bine”: pastorul Terheş, omul infractorului Dragnea, a încercat blocarea Rezoluţiei privind tezaurul.

Ortodoxismul rusesc, religia „păcii”: 20 de persoane ucise (şi 75 rănite) în cel mai recent bombardament rusesc, la Odesa.

După nebunu’ de Medvedev, „românii nu sunt o naţiune”. Mai rămânea să spună, precum Jirinovski, că suntem ţigani.

Când pui antrenor un fost drogat ca Adrian Mutu la CFR Cluj (şi nu numai), este clar că rezultatele bune nu vor veni.

Trump, nebunul planetei alături de KGB-istul criminal Putin: „Dacă nu voi fi ales, va fi o baie de sânge în toată ţara.”

„Fericirea unei naţiuni şi progresul ei moral pot fi măsurate prin felul în care sunt tratate animalele.” (Mahatma Gandhi)

Justiţia în regimul Iohannis: drogatul Mario Iorgulescu, care a ucis un om cu maşina, ar putea să scape de puşcărie.

Cea mai mare bucurie a mafioţilor din politică este absenteismul la vot. Doar aşa îşi conservă puterea şi privilegiile.

Nu votezi, nu contezi. Iau alţii decizii pentru tine. Degeaba urli după, degeaba protestezi după. Nu mai poţi schimba nimic.

Regimul Iohannis: onestitatea este definită de hoţi, moralitatea de curve, patriotismul de trădători. Jos USL-ul odios!

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu