Românul se naşte poet şi moare şpăgar (XXVII)
duminică, martie 31, 2024 8:29
Primirea de şpăgi (bani nemeritaţi; sau bunuri, servicii etc., prin care transformi România în republică bananieră) este infracţiune. Se pedepseşte teoretic, dar practic, cu rare excepţii, în Republica Ortodoxă România, nimeni nu păţeşte nimic. De ce? Deoarece românul are în sângele geto-dac obişnuinţa de a da şi primi şpagă, aşa încât reacţia opiniei publice la şpăgarii patriei este, de regulă, anemică. În afara câtorva „rătăciţi”, care mai cred în cinstea neamului românesc, restul – ţiganizaţii, manelizaţii, cocalarii, piţipoancele, nostalgicii ceauşismului criminal, putiniştii, şoşocarii etc. – n-au nicio greaţă în a primi şi a da şpagă.
Haideţi să vedem cum se primea şi se dădea şpagă în România anului 2005, atunci când Uniunea Europeană nu ne obliga, „criminalii” naibii, să fim cinstiţi, să construim spitale, şosele, şcoli, nu să-i îmbogăţim pe mafioţii din politică şi nu numai.
O şpagă intravenoasă
Săptămâna trecută (la începutul lunii februarie 2005 – n.m.) din nou m-am enervat, şi nici măcar nu mă cheamă Cristian Tudor Popescu. M-am enervat pentru că încă nu reuşesc să înţeleg de ce mai există oameni care primesc şpagă doar pentru că vin la serviciu şi fac nişte lucruri pentru care primesc oricum salariu.
Scena, care m-a enervat foarte tare, am văzut-o la Spitalul Elias. O asistentă schimba perfuzia unui pacient şi, pentru acest lucru senzaţional de banal şi de normal, acceptă o hârtie de 50.000 de lei (vechi, la valoarea din 2005; 5 lei din ziua de azi – n.m.).
Văzând bancnota respectivă, asistenta s-a apropiat uşor de mâna aceea întinsă, i-a aruncat mituitorului cea mai senină privire posibilă şi a ridicat puţin braţul drept pentru ca hârtia aceea să poată ajunge nestingherită în buzunarul drept al halatului.
Totul s-a petrecut atât de firesc, încât m-am şi văzut la serviciu, îmbrăcat într-un halat alb, primind şpagă după şpagă. Dau drumul la calculator şi, pentru asta, cineva îmi dă 50.000 de lei. N-apuc să deschid bine Microsoft Word-ul pentru a scrie un articol frumos, că cineva îmi mai bagă 50.000 de lei în buzunar.
Dau să intru pe Internet şi, hop, mă trezesc cu încă 50.000 de lei pe birou. Scriu articolul acela frumos şi, când să-l salvez, iar primesc 50.000 de lei. Închid documentul şi, în clipa când deschid un alt document, încă 50.000 de lei îmi apar în faţa ochilor. Surprins de această avalanşă cincizecistă, îmi aprind o ţigară şi n-apuc să trag un fum că iarăşi mă trezesc cu 50.000 de lei în buzunar.
Dar să ne oprim aici cu scenariul acesta absurd, al cărui singur rost este acela de a arăta cât de aberante sunt, uneori, şpăgile normale. („Academia Caţavencu”, nr. 687/2005)
Citeşte şi articolele:
