Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedistă

duminică, august 30, 2009 13:39

Calin Popescu TariceanuDealer-ul de maşini poluante Tăriceanu a făcut cadou singurul institut de stat pentru cercetări ecologice unor protejaţi ai PSD şi PC. Care l-au închis şi l-au vândut la metru pătrat, în mod cât se poate de natural. Rezultatul a fost, evident, foarte verde. În conturi. Cadoul a venit prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, instituţie de stat subordonată, la acea vreme, direct lui Tăriceanu.

Convertirea de la ecologism la creştinism

Institutul de Ecologie Aplicată (IEA) a fost înfiinţat prin hotărâre de guvern în 1997, prin reorganizarea Centrului de Cercetări pentru Tehnologii Ecologice. Conform statutului, în obiectul de activitate al institutului intrau cercetarea în domeniul ecologiei, realizarea de noi produse ecologice şi inovarea de noi tehnologii ecologice. Cam asta au şi reuşit să facă amărâţii ăia de cercetători care au muncit acolo până în 2005, mama lor de intelectuali. Până în acel an, cercetătorii de la IEA reuşiseră să obţină câteva medalii la Salonul Internaţional de la Geneva şi brevetaseră la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) câteva zeci de invenţii. Însă, în 2005, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a hotărât că cercetarea nu face nici doi bani în România şi a scos institutul la vânzare. Cumpărătorii, fraţii Vasile şi Dumitru Creştin şi Adrian Gaşpar, nişte intelectuali, fini cunoscători în probleme de ecologie, au sărit imediat în sprijinul cercetării româneşti şi au cumpărat IEA.

Cum te-ajută Saitoc să cumperi terenuri aflate la stat pe stoc

Institutul avea în patrimoniu, la ora tranzacţiei, jumătate de hectar de teren, situat într-una din cele mai bune zone de construit ale Bucureştiului. Am făcut precizarea ca nu cumva să creadă cineva că setea de cercetare şi ecologie i-a mânat pe cumpărători în luptă – evident, a fost doar foamea de afaceri imobiliare. Fraţii Creştin s-au gândit că în locul institutului ar putea să crească un beton ecologic şi nişte blocuri din alea naturale, fără E-uri, o frumuseţe. Aşa că n-au stat pe gânduri: cu nici jumătate de milion de euro, au cumpărat de la AVAS clădirile IEA şi 4.193 de metri pătraţi de teren, situat pe Spaliul Independenţei, în apropiere de parcul industrial Semănătoarea. Pe lângă toate bunătăţile cumpărate, Creştinii au preluat şi datoriile institutului, de aproximativ 40.000 de euro, datorii ce intrau în suma de aproape jumătate de million de euro. În demersurile lor filantropice, fraţii Vasile şi Dumitru Creştin şi Adrian Gaşpar au fost sprijiniţi de Dumitru Saitoc, partener de afaceri al celor trei şi consilier al fostului ministru al economiei, Codruţ Şereş. Despre Saitoc vă vom povesti mai multe ceva mai încolo. Deocamdată, rămâneţi cu noi pentru a afla culmile pe care s-a ridicat cercetarea românească sprijinită de oamenii de o calitate rară despre care v-am relatat până acum.

Cercetătorii cred şi nu cercetează, de frică, cum s-a făcut privatizarea

După privatizare, cercetarea în IEA a ajuns pe nişte culmi care au făcut-o să ameţească atât de tare încât şi-a rupt gâtul. Privatizat în 2005, IEA a fost închis în acelaşi an, iar cercetătorii au fost trimişi acasă. Mărioara Godeanu, cercetător ştiinţific şi fost director al institutului, a refuzat să facă vreo declaraţie privind privatizarea, afirmând că îi este teamă să vorbească şi preferă să îşi crească nepotul liniştită. În schimb, Vasile Creştin, unul dintre cumpărători, suferă de amnezie. El a declarat pentru “Academia Caţavencu” că a cumpărat institutul în urmă cu o lună, adică în mai 2008. Când l-am întrebat de la cine l-a cumpărat, Vasile Creştin ne-a declarat că l-a luat de la “cumpărătorii care sunt”, că nu îşi mai aduce aminte de la cine l-a cumpărat, pentru că nu are actele la îndemână, dar mai ales pentru că “el cumpără o grămadă de terenuri şi vinde”.De asemenea, Vasile Creştin a mai spus că “nu este proprietarul institutului” şi “nu are nici o problemă cu institutul”. Pe scurt, a concluzionat cu “nu ştiu, nu cunosc nimic”.

Afaceri fără E-uri, dar cu milioane de euro

Dom’le, ca să vezi: acelaşi Vasile Creştin, care nu îşi mai aduce aminte nimic, a scos terenul IEA la vânzare încă din 2006. Prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în 22 noiembrie 2006, Vasile Creştin, Dumitru Creştin şi Adrian Gaşpar se angajează să vândă societăţii Base Group Romanian Export Company terenul institutului, în suprafaţă de 4.193 mp, pentru suma de 4.280.190 de euro. Până la vânzarea definitivă a terenului, proprietarii (adică IEA, prin fraţii Creştin şi Adrian Gaşpar) se angajau să obţină acordul AVAS pentru vânzarea parcelei şi să plătească datoriile la stat ale institutului. Datoriile nu le-au plătit, aşa că ANAF a pus, în 2006, sechestru chiar pe cloşca cu puii de aur, şi anume pe terenul de 4.193 de metri pătraţi. Tragem acum linie şi adunăm: Creştinii au cumpărat de la AVAS, cu 440.000 de euro, un teren de 4.193 de metri pătraţi pe care la un an şi ceva distanţă l-au măritat cu o sumă de zece ori mai mare. Profit: 3,8 milioane de euro. Pentru ca tranzacţia să se încheie definitiv, vânzătorii au adunat, până în 2008, toate actele necesare, specificate în antecontractul din 2006: planul de urbanism zonal, certificatul de urbanism, raportul geologic al terenului, dovada că datoriile la ANAF au fost plătite şi, în sfârşit, acordul AVAS pentru vânzarea terenului. E dulce rău acest AVAS, instituţie subordonată, reamintim, întâiului motociclist al ţării: vinde pe trei surcele (440.000 de euro) un institut de cercetare, iar apoi asistă liniştit la desfiinţarea acestuia şi la valorificarea cu sânge rece şi profit fierbinte a terenului aferent (4.280.190 de euro).

Ecumenism imobiliar, ca de la Creştin la musulman

Patronul cumpărătorului, SC Base Group Romanian Export Company, este robul lui Allah, pe numele său Janho Khalil Abdelnour. Din păcate pentru ecologiştii Creştin, iordaniano-americanul este un ţepar de primă mână. Iată şi câteva exemple de ţepe şi şmenuri în regia lui Khalil Abdelnour. Cu una dintre firmele sale, el a luat un credit de la BCR, punând gaj immobile care nu existau. În 2002, Khalil Abdelnour a cumpărat de la APAPS, predecesorul AVAS, Biosin Calafat, pe care a vândut-o la fier vechi în cel mai scurt timp posibil. Cu asemenea antecedente, nu e de mirare că, în cele din urmă, între vânzătorii Creştin şi cumpărătorul Khalil Abdelnour au apărut o serie de conflicte privind terenul IEA. Deşi plătise avansul pentru teren încă din 2006, iordanianul a trebuit să aştepte un an pâna au strâns Creştinii toate actele necesare pentru vânzare. Nu cunoaştem toate dedesubturile litigiului, cert e că, în prezent (iulie 2008-n.m.), conflictul dintre vânzători şi cumpărători a ajuns în instanţă, unde iordanianul încearcă să obţină prin hotărâre judecătorească terenul pentru care a plătit doar un avans.

Apare şi Şereş, care plăteşte la securişti peşcheş

Îi lăsăm pe oameni să se certe la tribunal şi revenim la personajele care au făcut ca Institutul de Ecologie Aplicată să ajungă, din centru de cercetare cu medalii la gât, obiect de inginerii imobiliare (fără cătuşe la încheietură). Cel care i-a recomandat pe fraţii Creştin întru prăduirea IEA, adică omul de legătură dintre cumpărători şi AVAS în procesul de privatizare, a fost Dumitru Saitoc. Saitoc este un fost plutonier de Securitate, cu studii la “Ştefan Gheorghiu”, fost pesedist apropiat al lui Dan Ioan Popescu (fost ministru al Industriilor în guvernarea PSD 2000-2004). Pentru calităţile sale de luptător pentru drepturile societăţilor privatizate, Codruţ Şereş (fost ministru al Economiei, în prezent anchetat de DNA pentru privatizarea Hidroelectrica) l-a numit pe Saitoc consilier personal în 2005, chiar în anul privatizării IEA. Securistul Saitoc a fost membru în Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica, dar şi în CA-urile altor zece societăţi de stat. De asemenea, saitoc a fost şi administrator al Scandia Sibiu (firma fraţilor Vasile şi Dumitru Creştin) şi director la Protan, firmă a lui Cristian Burci.

Necolaiciuc, înc-un tun creştinesc şi mă duc!

Printre alte fapte creştineşti ale fraţilor Creştin amintim şi vânzarea de tehnică de calcul către CFR pe vremea lui Necolaiciuc (fostul director general) şi a lui Miron Mitrea. Se întâmpla în anul 2001. În esenţă, tranzacţia suna cam aşa: CFR a cumpărat calculatoare evaluate la 469 de milioane de lei vechi bucata. Furnizorul calculatoarelor-minune, care nici măcar nu erau din aur, a fost Rom Tehno Invent, firmă în care erau acţionari Dumitru Creştin, Adrian Gaşpar şi Livia Mihăilescu, fiica lui Micky Şpagă, omul premierului Năstase. Tot de la Rom Tehno Invent, Necolaiciuc a cumpărat un sistem de monitorizare a căii ferate care nu a mai fost instalat niciodată, deşi CFR a făcut plăţile pentru el. Fraţii Creştin şi-au făcut mâna la privatizări cu Scandia Sibiu, firmă de stat care a fost falimentată şi apoi cumpărată pe bani de bomboane de samaritenii lu’ Creştin. Dumitru Creştin este asociat în câteva firme cu Cristian Burci, patronul Servtrans, firmă der transport feroviar care a primit locomotive şi vagoane moca de la CFR pe vremea lui Necolaiciuc. Cristian Burci şi Dumitru Creştin au reuşit să cumpere mai multe societăţi privatizate de CFR, printre care Romvag şi Meva, care, ulterior, au început să primească contracte fără licitaţie de la CFR. În prezent, Necolaiciuc, fostul şef de la CFR, este anchetat pentru un prejudiciu de 34 de milioane de euro. Vă daţi seama, deci, că Institutul de Ecologie Aplicată a fost cumpărat de adevăraţi experţi în privatizare, mânaţi de cele mai bune intenţii privind stoparea încălzirii globale.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.26/2008.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

16 Responses to “Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedistă”

  1. Alina Gorghiu, presedintele PNL, un fel de Ponta fara penis | A șaptea dimensiune says:

    august 2nd, 2015 at 17:41

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

  2. Ce nu spun televiziunile securistului Voiculescu despre penalul Puiu Popoviciu | A șaptea dimensiune says:

    august 9th, 2015 at 12:38

    […] lui Nuliceanu. Nu a fost singurul caz în care Tăriceanu ajută la demolarea României (vezi Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist…) .4. Cine-s magistraţii care l-au ajutat în jefuirea USAMVB? Gheorghe Cuzuc, judecător la Curtea […]

  3. Tariceanu, infractorul care vrea o Romanie corupta | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 8th, 2015 at 14:52

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

  4. Tariceanu a incredintat unui SRL capusa petrolul si gazele Romaniei din Marea Neagra | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 22nd, 2015 at 17:51

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

  5. Cum a distrus mafiotul Tariceanu echilibrul economic al Romaniei | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 24th, 2015 at 11:18

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

  6. Liberalii actuali din România, lepădături ce nu merită nici scuipatul nostru | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 25th, 2015 at 13:11

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

  7. „Piromanul” Ludovic Orban pus de Tariceanu şef la „pompieri” | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 6th, 2016 at 21:53

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

  8. Guvernarea Tariceanu: functionarii ministerelor primeau caramizi de bani drept spaga | A șaptea dimensiune says:

    martie 11th, 2016 at 8:42

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

  9. Guvernarea Tariceanu: un consilier de ministru castiga anual 1,54 miliarde lei vechi | A șaptea dimensiune says:

    martie 12th, 2016 at 16:41

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

  10. Cum gestiona guvernarea Tariceanu inundatiile: tinand nefolosite 5 malaxoare | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 25th, 2016 at 13:37

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

  11. Sunt şi (foşti?) pesedişti inteligenţi (I) | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 2nd, 2016 at 12:58

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

  12. Sunt şi (foşti?) pesedişti inteligenţi (II) | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 2nd, 2016 at 13:04

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

  13. Sunt şi (foşti?) pesedişti inteligenţi (III) | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 2nd, 2016 at 13:07

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

  14. Adevăratul program de guvernare al PSD | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 2nd, 2016 at 13:17

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

  15. Cât de “profesionişti” şi corupţi erau “anticorupţii” lui Adrian Năstase | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 7th, 2018 at 8:53

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

  16. Hoţii ciumei roşii (= PSD = Mafia) au exersat din greu jaful, din 1989 încoace, pentru a atinge “performanţele” de astăzi | A șaptea dimensiune says:

    iunie 14th, 2019 at 17:00

    […] Tăriceanu a transformat cercetarea ecologică de stat în afacere imobiliară pentru mafia pesedist… […]

Adauga un comentariu