Romania, o republica PeSeDista si infractionala

sâmbătă, aprilie 9, 2016 19:02

PSD = saracie, mafia, Evul mediuRomania: țara in care un partid format din mafioti, fosti securisti si comunisti, numit impropriu PSD, conduce în preferințele electoratului de 26 de ani

Votat în principal în Moldova roșie. În zona în care nu s-a investit nimic după 1989. În zona populată de idioți în procent de peste 50%. În zona unde mafioții din PSD știu cât costă un vot: o găleată de plastic și o bere. Și mai știu ce gogoși să le vândă. Doar acolo unde nu-i minte, PSD-ul are teren propice de furat. Doar cei din Moldova “muncesc, nu gândesc”. A gândi este deja o operație extrem de dificilă pentru votantul PSD-ist.

România: țara populată de cretini puri în procent de peste 35%, exact procentul votanților PSD-isti, cei care, în mintea lor puțină, chiar cred că votând corupți vor trăi bine

Nimic nu contează pentru nenorociții care votează PSD-ul de un sfert de secol. Nici măcar faptul că PSD-istii au furat și distrus această țară mai ceva ca hunii sau vandalii. Toate acesta nu impresionează “omul simplu”, fără școală, fără educație, fără viitor. Cel care a rămas să stingă lumina într-un teritoriu pustiit de PSD-iști, cei care au guvernat în mod direct sau indirect vreo 20 de ani din cei 26 (1989 – 2007, 8 ani, 2000 – 2004, 4 ani, 2007 – 2009, 3 ani indirect, sprijinind guvernul Tăriceanu, 2012 – 2016, 4 ani, înseamnă 19 ani de jaf PSD-ist).

România: tara în care mafioții ajutați de localnici alcoolici, țigani analfabeți și alte jivine au ras pădurile

S-a vorbit mult de firma austriacă Holzindustrie Schweighofer, cea care taie în neștire pădurile României. Dar, oare, știu votanții cretini ai PSD-ului (formulare pleonastică, fiind votant PSD e clar din start că ești ori cretin, ori mafiot) că țiganul KGB-ist Ilici Iliescu l-a decorat pe Gerald Schweighofer, manager general al companiei Holzindustrie Schweighofer GmbH cu Ordinul National pentru Merit in grad de Cavaler. Ordinul a fost conferit „in semn de deosebita apreciere pentru contributiile personale avute la dezvoltarea unor importante domenii de activitate, pentru promovarea relatiilor dintre Republica Austria si Romania”, se arata in decretul 1.036 din 2 decembrie 2004 privind conferirea unor ordine, semnat de Ion Iliescu, si publicat in Monitorul Oficial nr 1.191 din 14 decembrie 2004. Sau știu nenorociții care, votând PSD-ul, au transformat România într-o țară controlată de mafioti și tigani, că Ponta a lăudat firma Holzindustrie Schweighofer. Pe 11 iulie 2013, cu ocazia prezentarii „Programului national de investitii”, Ponta s-a laudat cu o investitie realizata de aceasta companie in Covasna. Firma austriaca a fost introdusa pe o lista la capitolul „Mari investitii-companii internationale”, alaturi de giganti industriali precum Dacia, Ford, Daimler, Oracle, Bosch, Pirelli, Michelin.

România: țara unde orice pensionar fără minte vinde viitorul copiilor și nepoților săi pentru 5 lei în plus la pensie, iar acei bani provin din împrumuturi externe

Ne e niciun secret că o parte substantială a electoratului PSD o reprezintă pensionarii foarte numeroși, în comparație cu populația activă, cei care au condamnat această țară de sărăcie și lipsă de perspective. Îndobitociți de Antena 3 și, mai nou, Romania TV, masa pensionarilor a făcut posibilă parazitarea societății românești de catre personajele malefice ale PSD-ului: Cătălin Voicu, Radu Mazăre sau Ion Iliescu.

România: țara unde spitalele, drumurile, școlile arată mai rau ca-n Africa, dar mafiotii au adevărate palate

Oare votantii PSD știu în ce palat lociuiește Liviu Dragnea. Sau Dan Voiculescu, când va ieși din pușcărie. Sau Adrian Năstase. De unde crede „inteligentul” electorat PSD că au avut aceștia atâția bani, nefiind artiști renumiți, oameni geniali de știință, moștenitori de parinți miliardari. Oare cretinii care votează PSD-ul nu realizează că toți acești bani au fost furați, că din acești bani se puteau construi spitale moderne, autostrăzi, se puteau crea locuri de muncă prin investiții realizate cu discernământ și dorinta de a face din România o țara prosperă.

România: tara în care olimpicii emigrează și analfabeții guvernează

Oare „săracul” ce votează PSD-ul realizează că Vanghelie este un tigan analfabet, dar care nu duce grija zilei de mâine ca un absolvent de facultate în România. Oare schizofrenicul care votează PSD-ul își dă seama vreo secundă că Ponta nu poate fi doctor în drept după cum vorbește în limba română, după limbajul plin de greșeli și incoerența în exprimare. Oare „necăjitul” care se lasă manipulat de mafioții din PSD nu-și dă seama că nepoții lui nu vor avea nimic în România, țara fiind acaparată în totalitate de mafia PSD-istă, fostă comunistă.

România: o țară de oameni răbdători, cică, adică o țară de rahat în care orice bișnițar, orice țigan analfabet, orice ospătăriță, odată ajunși în Parlament, se șterg la cur cu voturile românilor

Cam aici s-a ajuns. Infractori care fac legi pentru cei drepți. Pentru cei corecți. Pentru cei care țin în spate această țară. Și nimeni, sau foarte puțini, realizează absurdul acestei situații. Românul iese în stradă numai dacă îi este foame. Altfel, poți să-i furi țara bucată cu bucată, poți să-i regulezi soția, nu se va mișca din fața televizorului ce prezintă doar curve și țigani. Dacă americanul este gata să moară pentru o idee, fie ea și stupidă, românasul preferă pacea cu dușmanul, adică nu are idei pe care să le apere, nu are repere, adică nu are viitor.

Și aș mai putea continua. Dar, deja, mi-e o scârbă imensă de toți cei care, prin lasitatea lor, au făcut posibilă România de azi. O țară în care doar mafioții contează. Ceea ce face DNA-ul, deși nu-i rău, este insuficient. Fără confiscarea averilor furate și intedicția de părăsi pușcaria înainte de terminarea condamnării inițiale, totul este apa de ploaie. Dacă ar fi după mine, mafiotii ar merita un singur tratament: glonțul și confiscarea totală a averii. În acest fel, juniorii mafiotului Adrian Năstase n-ar mai „sparge” cu „fetițele” mii de euro pe zi. Asta în timp ce salariul unui profesor este de câteva sute de euro. Pe lună.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

17 Responses to “Romania, o republica PeSeDista si infractionala”

  1. Romania, tara infractorilor liberi | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 13th, 2016 at 19:48

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  2. Profesor universitar: „Romania, o tara de imbecili cu studii superioare” | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 24th, 2016 at 11:28

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  3. Tudor Chirila: „Trebuie sa facem pasul de la o societate de aranjamente la una de reguli” | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 28th, 2016 at 11:08

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  4. Daca vrem o tara ca afara, PSD-ul trebuie scos in afara legii | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 29th, 2016 at 12:35

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  5. Cum au adus PSD-istii TVR-ul in stare de faliment | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 30th, 2016 at 11:26

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  6. Lista penalilor importanti din PSD | A șaptea dimensiune says:

    mai 2nd, 2016 at 11:01

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  7. Allah Akbar-ul la romani | A șaptea dimensiune says:

    mai 10th, 2016 at 16:02

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  8. Cine umileste Romania | A șaptea dimensiune says:

    mai 14th, 2016 at 12:45

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  9. Desi radarele politiei salveaza vieti, idiotii le contesta | A șaptea dimensiune says:

    mai 15th, 2016 at 14:12

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  10. Cu fata cununata de Oprea, deputatul mafiot Nutu Fonta taie toate padurile Maramuresului | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 22nd, 2016 at 11:17

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  11. Ca sa poata fura linistiti, mafiotii PSD-isti au devenit, brusc, admiratori ai lui Trump | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 11th, 2016 at 16:34

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  12. Pentru jegurile ce voteaza PSD-ul, educatia si moralitatea unui individ nu conteaza | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 17th, 2016 at 21:37

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  13. Pentru jegurile PSD-iste, Soros este rau doar cand nu finanteaza PSD-ul | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 19th, 2016 at 19:20

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  14. PSD ne lasa fara paduri | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 2nd, 2016 at 12:06

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  15. PSD este finantat de Soros | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 7th, 2016 at 19:49

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

  16. Batausul Palada, omul lui Puie Monta, finantat de Soros, sobolanul rosu ce are pumn dar n-are creier | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 21st, 2017 at 22:04

    […] Romania, o republica PeSeDista si infractionala […]

Adauga un comentariu