Vladimir Putin, un criminal ce vrea război

vineri, aprilie 18, 2014 14:47
Posted in category Educatie, Istorie

Vladimir PutinAm ajuns să mă uit extrem de puțin la televizor. De regulă, privesc la un documentar sau la o întrecere sportivă. Nu mă uit la tembelizor, că-mi vine să vomit. Butonând telecomanda mai privesc amuzat sau iritat, câteva zeci de secunde, la anumite posturi TV. Ce am remarcat în ultimele săptămâni este relevant pentru unii ziariști de căcat din România și pentru “personalitățile” care-și dau cu părerea despre un subiect sau altul. Haideți să vedem subiectul Vladimir Putin.

Criminalul Putin provine din monstrul KGB, responsabil de teroarea instaurată în fostul lagăr sovietic, de exterminarea în masă a celor care au avut ghinionul să se nască în această zonă a lumii. Însă, pentru românașul cu limba înfiptă în curul lui Ceașcă, asta nu prea contează. Ce contează că bolșevicii au dezmembrat România, iar Ceașcă a fost bolșevic? La fel și Putin. Știți ce a afirmat recent un (de)formator de generații din România democratică (hă, hăă, hăăă)? Ei bine, nici mai mult, nici mai puțin, decât că “Ceaușescu nu a fost comunist” (o fi fost creștin-democat, cine știe). Același personaj, USLamist convins, pentru care plagiatorul Ponta este Dumnezeu, iar primarul comunei în care locuiește, turnător la Securitate, are un fund extrem de apetisant, ce merită lins mereu, are multe alte tâmpenii la activ. Vedeți aici și aici.

Tot pe la tembeliziunile din Republica Securistică România, apare des tema “invaziei rusești”, în glumițe sau la modul serios. Dragi tovarăși și “preteni”, chiar dacă v-ar plăcea să v-o tragă rușii pe la spate, stați liniștiți cu limba în curul lui Ceașcă: nu-i Putin atât de dement încât să atace o țară membră NATO, deoarece ar însemna o reacție a tuturor țărilor NATO, inclusiv SUA, ceea ce e cu totul altceva decât să-ți trimiți criminalii la Chișinău, în aprilie 2009, sau la Kiev.

Dar cine este Putin în Rusia? Un criminal, ucigaș de ziariști. De ce nu-l critică nimeni în Rusia? Simplu: dacă-l critici pe Putin ești un om mort. La propriu.

Cine sunt tătucii Rusiei barbare? Vedeți în clipul de mai jos, un trailer al filmului polonez “Katyn”. Sper că aveți stomacul tare, chiar dacă limba este în continuare în fundul dictatorului care vă dădea oase și pâine cu rația.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

10 Responses to “Vladimir Putin, un criminal ce vrea război”

  1. De ce Rusia nu mai poate șantaja România says:

    iulie 6th, 2014 at 18:53

    […] Vladimir Putin, un criminal ce vrea război […]

  2. Criminalul Vladimir Putin mai ucide un anticomunist rus says:

    iulie 13th, 2014 at 10:41

    […] sovietic și al regimului Putin, Valeria Novodvorskaia. Acesta este dictatorul criminal Vladimir Putin. Oricine are o altă părere în Rusia este ucis, întemnițat sau, în cel mai bun caz, […]

  3. Despre SUA, Ucraina, razboi si, evident, Romania | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 14th, 2015 at 20:52

    […] Vladimir Putin, un criminal ce vrea război […]

  4. Dictatura KGB-istului Putin face alte victime | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 19th, 2015 at 20:56

    […] Vladimir Putin, un criminal ce vrea război […]

  5. Dictatorul criminal Vladimir Putin si-a tras propriile trupe SS | A șaptea dimensiune says:

    iulie 3rd, 2015 at 14:32

    […] Vladimir Putin, un criminal ce vrea război […]

  6. Prin țiganul Bercea Mondialu, Securitatea demonstrează că stăpânește România | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 2nd, 2015 at 13:45

    […] Vladimir Putin, un criminal ce vrea război […]

  7. Tehnici de manipulare | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 4th, 2016 at 13:31

    […] Vladimir Putin, un criminal ce vrea război […]

  8. Top 10, cei mai diabolici criminali din toate timpurile | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 24th, 2016 at 20:24

    […] Vladimir Putin, un criminal ce vrea război […]

  9. Stropesti moastele bolsevice cu apa sfintita, iei 10 ani de inchisoare | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 7th, 2016 at 21:35

    […] Vladimir Putin, un criminal ce vrea război […]

Adauga un comentariu