Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania

joi, iunie 11, 2015 18:11
Posted in category Educatie

Ecaterina AndronescuIntrarea la liceu cu orice nota obtinuta la examenul de final de ciclu gimnazial, o crima la adresa invatamantului

  • În anul de grație 1999, în România se introduce Examenul de Capacitate, la final de ciclu gimnazial. Acest examen cuprindea 3 probe: Matematica, Limba și Literatura Română, Istoria Românilor sau, la alegere, Geografia României. Ajungeau la LICEU doar absolvenții clasei a VIII-a care obțineau, la fiecare probă, minim nota 5 (CINCI). Ceilalți, intrau la alte forme de învățământ (statul prin baruri, de exemplu).
  • Anul 2000: mafioții PSD-isti ajung din nou la guvernare (cine altcineva putea distruge România), avându-l ca Premier pe infractorul Năstase Adrian (după cum a demonstrat ulterior Justiția). Guvernul acestui penal modifică denumirea academică Examen de capacitate în Testare Națională și, initial, modifică precedura de intrare în liceu, făcând următoarea șmecherie specifică Mafiei: media celor 3 probe trebuie să fie peste 5, adică nu mai era obligatorie nota 5 la fiecare probă de examen. De exemplu, un elev putea obține 3 la Geografia României (stergându-se la fund cu Geografia patriei) și 3 la Matematică (adică fiind retardat iremediabil), dar, dacă obținea 9 la Limba română (printr-o fraudă tipic românească; pe atunci nu erau camere de supraveghere), avea media 5 (cinci), (3 +3 + 9) : 3 = 5, și intra la liceu unde studia integrale și derivate în clasele a XI-a și a XII-a, fără să știe nici măcar tabla înmulțirii (hăă, hăăă, hăăă).
  • Anul 2009, în care PSD+PDL = LOVELE: Ajunge la Ministerul Educației infractoarea Ecaterina Andronescu, groparul Educației (de calitate) din România. Această țoapă nenorocită introduce ABERAȚIA: intrarea la liceu cu orice nota obtinuta la examenul de final de ciclu gimnazial, o crima la adresa invatamantului. Tot această infractoare desființează școlile profesionale
  • Funeriu și celebra Lege a Educației Naționale (să nu stresăm elevii, punându-i să învețe). Unul din efectele “Legii Funeriu”, atât de lăudate de unii, în județul mafiei PSD-iste Botâșăni, a fost următorul: nu puteai să mai dai teme elevilor, fără acordul părinților. Adică, elevul învăța totul la școală, în cele 49 de minute – 5 (una, alta) – 10 (traducerea în limba română a noțiunilor matematice) – … etc. Mai mult, Daniel Funeriu, având puternice dureri în fund legate de nivelul de educație a celor care intrau la liceu, a lăsat intrarea la liceu cum a stabilit-o PSD-ul: Intrarea la liceu cu orice nota obtinuta la examenul de final de ciclu gimnazial, o crima la adresa invatamantului. Și o notă bună pentru Funeriu: a introdus camerele de supraveghere la Bacalaureat.
  • Anul 2012: ajunge la putere premierul-minune Viorel Ponta: guvernul Ponta ia o primă măsură benefică pentru examenul de final de ciclu gimnazial, introduce camerele de supraveghere la Evaluarea Națională. Dar se oprește aici. Deși promite îndreptarea situației privind intrarea la liceu, totul rămâne la fel: intrarea la liceu cu orice nota obtinuta la examenul de final de ciclu gimnazial, o crima la adresa invatamantului
  • Consecința: un analfabet care nu știe nici cele 4 operații elementare (adunarea, scăderea, înmulțirea, împarțirea) va ajunge în clasa a XI-a, iar noi, fraierii plătitori de taxe și impozite, vom cotiza ca acest viitor votant al Mafiei PSD să mai lenevească 4 ani prin baruri și pe alte activități “extrașcolare”, pentru ca, la finalul liceului, să ne îngrozim faptul că nu știe nimic la Bacalaureat.
  • Situația este așa din 2009, de aproximativ 6 ani, dar pe nimeni nu interesează viitorul acestei tari. Victor Ponta nu a apărut din neant, ci este rezultatul mărețului învățământ românesc, acolo unde, mai ales după 1989, s-au fraudat la greu examenele, s-a plâns după dictatura comunistă, iar grobienii, ciobanii și neaveniții, plus țoapele inculte și fără urmă de moralitate, populează la greu școlile din România, formând cetățeni precum acest Viorel Ponta. De ce Ponta minte? Așa a văzut prin școlile pe unde a trecut. De ce a plagiat? Așa a învățat de la profesorii săi. Doar nu vă imaginați că cei aproximativ 600 de parlamentari, mai mult sau mai puțin penali, au fost deformați la nivel de conștiință de școala germană contemporană. NU, ei sunt un produs al mărețului învățământ (i)moral din România, ce are următorul principiu: școala nu te face deștept, dar te face șmecher. În școală înveți ca doar fraierii nu copiază, că doar fraierii nu lipsesc, că doar fraierii nu încalcă regulamentul școlar. Cum să pățească ceva Ponta într-o țară în care, în școli, nu se aplică nici un Regulament școlar, ba mai mult, orice elev, viitor infractor, are numai drepturi, dar nici o obligație. Mulțumim, Ecaterina Andronescu! Mulțumim, Daniel Funeriu. Mulțumim tuturor jigodiilor care au făcut posibilă degradarea totala a școlii românești.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

15 Responses to “Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania”

  1. De ce PeSeDismul trebuie eliminat rapid din Romania | A șaptea dimensiune says:

    iulie 7th, 2015 at 10:25

    […] ce a mai rămas bun din el. Asta după ce, în anii când au fost la guvernare, au distrus educația din România. Mafia trăiește și se hrănește dintr-un sistem corupt. PeSeDismul, provenit din comunism, are […]

  2. Evaluarea Nationala 2015, pe noi culmi PeSeDiste | A șaptea dimensiune says:

    iulie 9th, 2015 at 11:34

    […] Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania […]

  3. Cum ajung analfabetii sa aiba diplome in Romania | A șaptea dimensiune says:

    august 21st, 2015 at 11:46

    […] Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania […]

  4. Guvernul Puie Monta continua demolarea invatamantului romanesc | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 19th, 2015 at 8:35

    […] Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania […]

  5. Sclavii lui Puie Monta | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 30th, 2015 at 18:35

    […] Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania […]

  6. Cum distruge presa de rahat renumele unui profesor | A șaptea dimensiune says:

    februarie 8th, 2016 at 21:08

    […] Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania […]

  7. Dupa ce a distrus invatamantul romanesc, Ecaterina Andronescu este numita in consiliul de atestare a diplomelor universitare | A șaptea dimensiune says:

    februarie 15th, 2016 at 21:43

    […] Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania […]

  8. Cum sunt promovati analfabetii in scolile din mediul rural | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 20th, 2016 at 18:45

    […] Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania […]

  9. La Evaluarea Nationala 2016, subiectul de matematica, s-a gresit un enunt | A șaptea dimensiune says:

    iunie 29th, 2016 at 18:30

    […] Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania […]

  10. Ministrul Marius Bostan despre Educatie, in Romania anului 2016 | A șaptea dimensiune says:

    iunie 30th, 2016 at 13:06

    […] Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania […]

  11. Invatatul nu inseamna nimic in Romania PeSeDista | A șaptea dimensiune says:

    iulie 3rd, 2016 at 12:08

    […] Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania […]

  12. 42% dintre romani cred ca Soarele se invarte in jurul Pamantului | A șaptea dimensiune says:

    iulie 11th, 2016 at 16:40

    […] Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania […]

  13. Romania, tara de lumea a treia, depasita si de tarile africane. Multumim PSD! | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 1st, 2016 at 9:50

    […] Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania […]

  14. Efectul toxic al Ecaterinei Andronescu asupra invatamantului romanesc nu are egal in istorie | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 9th, 2016 at 16:34

    […] Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania […]

  15. Scrisoare deschisa jegurilor ce vor vota PSD-ul | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 27th, 2016 at 11:42

    […] PSD-ul a distrus educație din România. Subiectul a fost dezvoltat pe acest site, iar pentru amănunte intrați aici sau aici. […]

Adauga un comentariu